Fetiţă salvată de poliţişti

0
710
,,Doresc să le transmit mulţumiri domnilor agenţi Ilinca Gheorghe şi Genoiu Robert pentru că au dat dovadă de curaj şi profesionalism şi pentru că datorită dumnealor fetiţa mea este bine!,, este mesajul transmis de un bărbat conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
Agenţii Ilinca Gheorghe şi Genoiu Robert, poliţişti în cadrul Biroului Rutier Craiova, în timp ce se aflau în executarea atribuţiilor de  serviciu, au observat, pe Calea Bucuresti, din Craiova, un bărbat vizibil speriat, cu un copil în braţe. Poliţiştii au oprit autospeciala de poliţie şi au constatat că fetiţa, în vâstă de 1 an, este inconştientă.” Imediat, colegii noştri au realizat gravitatea situaţiei şi ştiind că orice clipă contează au început manevrele de resuscitare. După aproximativ cinci  minute, observând că fetiţa a început să respire, colegii noştri au transportat-o cu autospeciala de poliţie la cel mai apropiat spital, unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale. Ulterior, colegii nostri i-au transportat pe fetiţă şi tatăl acesteia la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a fost internată pentru efectuarea mai multor investigaţii medicale. Acum,  fetiţa a ajuns acasă şi are o stare de sănătate bună. A fost o provocare pentru noi, cu mari emoţii şi mai ales temeri. Ne bucurăm că am putut ajuta!”, precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.