De mâine, începe înscrierea candidaţilor pentru titularizare în învăţământul preuniversitar

0
347

Mâine, 9 mai, debutează înscrierile cadrelor didactice pentru susţinerea concursului de titularizare în învăţământul preuniversitar din 2022. În acest sens, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a stabilit centrele pentru înscrierea dar şi pentru derularea concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice.

ISJ Dolj a stabilit, pentru sesiunea din acest an, centrele pentru organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor didactice din Dolj. Unul dintre ele este la Liceul „Tudor Arghezi” din Craiova, pentru învăţători şi educatori. În cazul în care vor fi mulţi candidaţi, examenul se va susţine şi la Liceul „Matei Basarab” din Craiova. O altă locaţie va fi la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” din Craiova pentru specializările: matematică, fizică, chimie, biologie, educaţie fizică şi sport, religie, discipline tehnice, informatică şi TIC. Dacă va fi nevoie, , pentru susţinerea probei scrise, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”  poate gădui candidaţii. Cel de al treilea centru de examen este la Liceul „Energetic” din Craiova pentru specializările: latină, limbi moderne, limba romani, discipline socio-umane, istorie, geografie, arte, învăţământ special. Dacă vor fi mulţi candidaţi este posibil ca să se susţină probele scrise şi la Liceul „George Bibescu” din Craiova. Înscrierile se derulează în perioada 9-17 mai. Practic, profesorii vor avea la dispoziţie şapte zile pentru înscrieri. În prima şi în ultima zi va fi program scurt, respectiv de la 12.00 la 16.00 pe 9 mai şi de la 9.00 la 12.00 pe 17 mai.

Condiţii de participare

Alexandrina Năstase

Conform calendarului şi metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei, proba scrisă va avea loc pe data de 13 iulie. Pentru sesiunea din vară,  profesorii vor susţine şi inspecţie la clasă. “Candidații care doresc să aibă posibilitatea de a participa la repartiție în vederea titularizării în două județe trebuie să se înscrie în ambele, urmând a susține proba scrisă în unul dintre acestea(acolo unde a fost introdus inițial în baza națională pentru titularizare), iar inspecţia la clasă o vor susţine în ambele judeţe. Conform metodologiei, inspecția la clasă se echivalează cu cea susținută pentru definitivat în acest an şcolar numai în judeţul în care a fost susţinută, urmând că în cel de-al doilea județ pentru care a optat să o susțină. Cadrul didactic angajat cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului care participă la concursul național – sesiunea 2022, şi obţine minimum nota 7,00 la proba scrisă în specialitatea postului didactic al catedrei pe care este angajat pe viabilitate în anul şcolar iar 2021 – 2022, poate solicită repartizarea pe perioada nedeterminată pe postul sau catedra pe care este angajat, în condiţiile în care Consiliul de Administraţie sau Consiliile de Administraţie al unităţilor de învăţământ confirmă, prin adresa scrisă că postul didactic respectiv are o viabilitate estimată de cel puțin patru ani şcolari şi poate fi ocupat pe perioada nedeterminată”, a precizat prof. Alexandrina Năstase, inspector Management resurse umane în cadrul ISJ Dolj.