Un concurs judeţean , organizat de Colegiul “Ştefan Odobleja” din Craiova, şi-a desemnat câştigătorii

0
1087

Joi, 5 mai 2022 – Concursul Județean „CAD-Gener@tion”, ediţia a VIII-a, organizat de  Colegiul ,, Ștefan Odobleja” din Craiova, și-a desemnat câștigătorii. Cu toţii merită felicitări.

Concursul Județean „CAD-Gener@tion” este adresat elevilor claselor IX-XII din învățământul liceal tehnologic, domeniul Mecanică. Anul acesta, au fost evaluate  250 lucrări ale celor care au dorit să demonstreze că proiectarea asistată de calculator poate fi un argument pentru a te ,,îndrăgosti” de disciplinele tehnice. Organizatorul, Colegiul ,,Ștefan Odobleja” din Craiova, în parteneriat cu Facultatea de Mecanică din cadrul Universității din Craiova, Liceul Tehnologic Auto, Liceul Tehnologic,,C. Brâncuși” din Craiova și Liceul Tehnologic ,,D. Filișanu” din Filiași, și-a propus, în primul rând, valorificarea potențialului creativ al elevilor de la calificările Tehnician proiectant CAD și Tehnician mecatronist. “Printre obiectivele concursului se numără: dezvoltarea abilităților de lucru în echipă, conştientizarea elevilor asupra importanţei proiectării asistate de calculator în contextul evoluţiei rapide a tehnologiei, dezvoltarea capacităţii de documentare și comunicare a elevilor şi folosirea mijloacelor mass–media în vederea realizării şi susţinerii portofoliilor referitoare la aplicaţiile CAD;dezvoltarea cooperării şi colaborării între liceeni și, nu în ultimul rând, stimularea interesului elevilor pentru studiul modulelor de proiectare asistată de calculator CAD(Computer Aided Design) și promovarea calificării Tehnician proiectant CAD și Tehnician mecatronist. Cu suportul următoarelor cadre didactice: prof.Cealîcu Isabela, prof.Ceucă Monica, prof. Ciulu Simona, prof. Gugilă Olguța, prof. Hertzog Roxana, prof. Meetescu Nicoleta, prof. Predatu Liliana, prof. Prundeanu Lavinia, prof. Săndoi Cristina, prof. Vilă Eugenia de la Colegiul ”Ștefan Odobleja”, prof. Anton Cristina, prof. Motocu Liliana de la Liceul Tehnologic Auto, prof. Avram Anca și prof. Novac Mariana de la L.T ”C. Brâncuși” și prof. Marinescu Mihaela de la L.T. ”D. Filișanu” Filiași,70 de elevi au răspuns prezent invitației, implicându-se cu entuziasm și creativitate în probele Concursului Județean „CAD-Gener@tion” Nu pot decât să-i felicit pe partcipanţi”, a precizat prof. Simona Ciulu, director al Colegiului “Ştefan Odobleja”.