Mâine 4 mai a.c. este aşteptat în vizită oficială în România preşedintele Germaniei, Frank Walter Steinmeier, care va fi primit la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis în contextul împlinirii a 30 de ani de la semnarea tratatului privind colaborarea prietenească şi parteneriatul în Europa între cele două ţări. Vor fi analizate perspectivele consolidării cooperării economice între cele două ţări, mai ales că Germania este primul partener comercial. Pe agenda discuţiilor se vor afla evoluţiile securităţii regionale europene şi euro-atlantice generate de agresiunea Federaţiei ruse împotriva Ucrainei. Sprijinul acordat Ucrainei şi refugiaţilor ucrainieni, securitatea energetică, măsurile de consolidare şi apărare pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, coordonarea poziţiilor în plan regional, european şi pregătirea summit-ului NATO de la Madrid vor fi de asemenea teme ale discuţiilor, se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.