“Armonizarea modală a cântecului popular românesc în creaţia corală a lui Gavriil Musicescu”

0
555

Expoziţia “Armonizarea modală a cântecului popular românesc în creaţia corală a lui Gavriil Musicescu”, dedicată împlinirii a 175 de ani de la naşterea compozitorului, se va deschide marţi, 10 mai, începând cu ora 18,00, la Biblioteca Naţională a României. Cu acest prilej, în Atriumul bibliotecii va concerta Corul Regal condus de maestrul Răzvan Rădos, informează un comunicat postat pe pagina de Facebook a instituţiei.

În plus, în expoziţie vor fi reflectate evenimentele vremii, prin “Imnu’ pentru cor mixt şi pian”, compus pentru jubileul Academiei Naţionale în Iaşi, interpretat sub conducerea autorului de corurile Mitropoliei, Sf. Spiridon şi Şcolii de Meserii, la celebrarea care a avut loc pe 26 şi 27 iunie, anul 1885, sau “Fiii României”, numit şi “Arme, Arme, Arme!”, pe versurile lui Dimitrie Gusti, compus cu “ocasiunea prelegerei ţinute la Universitatea din Iaşi (11 septembrie 1877), pentru cumpărarea armelor, când s’au şi cântat pentru întăia dată de corul Sf. Spiridon”.