În perioada 22-25 aprilie a.c., aproximativ 350 de polițiști doljeni au acţionat în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea oricărui tip de faptă antisocială. Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere rutiere din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulaţie. În această perioadă poliţiştii doljeni au intervenit la peste 800 de solicitări ale cetăţenilor, 640 dintre acestea fiind apeluri de urgenţă 112. În cadrul activităților desfăşurate de polițiști, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 439 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 165.810 lei. Totodată, pentru abaterile săvârșite la regimul siguranței circulației pe drumurile publice, polițiștii rutieri au reținut 55 de permise de conducere, au retras 6 certificate de înmatriculare şi au constatat 25 de infracţiuni.
Mihaela Pătru