85% dintre studenții care participă la internshipurile plătite rămân angajați

0
369

Roweb, companie românească de servicii software end-to-end, anunță reîntoarcerea la internshipurile pe tehnologii în format fizic, cu focus pe Pitești și Craiova. Circa 85% dintre totalul studenților care încheie și ultima etapă a programului plătit de internship devin parte din echipă. 

Am remarcat în ultimii ani că și în orașe precum Pitești, Craiova există talente valoroase în domeniul Tech, dar care au acces limitat la programe de carieră, iar inițiativele noastre de internship au rolul de a aduce oportunitățile mai aproape de ei. Pe de altă parte, avem nevoie la rândul nostru de oameni în egală măsură talentați și pasionați de IT, iar prin aceste programe vizăm selectarea celor mai buni și angrenarea lor în proiecte de top, pentru companii mari din Europa”, a declarat Gabriel Roșu, Partener Roweb.

Potrivit reprezentanților Roweb, circa 1.500 de studenți au participat la programele de internship în cei 10 ani de când sunt organizate. Compania primește anual între 200 și 400 de aplicații, cu o participare crescută simțitor în ultimii doi ani, pe fondul consolidării parteneriatelor cu mediile universitare și liceale din Pitești și Craiova. Ulterior, la stagiul de practică participă, în medie, 60-80 de persoane din ambele orașe, iar la internshipul plătit rămân aproximativ 15 studenți. Dintre aceștia din urmă, cca. 85% sunt angajați de Roweb la finalizarea programului, respectiv o medie de 13 persoane/sesiune.

Roweb a dezvoltat programe de internship în Pitești și Craiova, încă din 2012. Cei mai mulți participanți sunt studenți la Facultatea de Automatică Calculatoare și Electronică din Craiova, Facultatea de Matematică – Informatică din Pitești și Facultatea de Electronică, Comunicații și Calculatoare din Pitești.

“Mă bucur că anul acesta revenim în format fizic, în conditii de maximă siguranță. Acest lucru permite o interacțiune mult mai eficientă între mentori și studenți, iar noi putem să-i ajutăm de fiecare dată când întâmpină o problema. De asemenea, ne face plăcere să petrecem timp cu studenții, să vorbim despre ce îi preocupă și să înțelegem cum putem să-i ajutăm. De-abia aștept stagiul de anul acesta”, a menționat Ștefan Nicolae – Director departament PHP Pitești.

Tehnologiile studiate la stagiul de practică și aprofundate în perioada de internship sunt printre cele mai căutate, precum .NET, PHP, iar de anul acesta și QA. În următorii ani, compania vizează extinderea stagiilor de practică și pe alte tehnologii și departamente, precum React sau Angular.

Programele se derulează, de obicei, cu trei coordonatori de proiect (Gabriel Roșu – Managing Partner, Florin Obogeanu – Director departament birou Craiova și Ștefan Nicolae – Director departament PHP Pitești) și 15 mentori, developeri seniori care selectează participanții la stagiu și îi îndrumă pe tot parcursul programului. Începând cu acest an, procesul de selecție va avea loc prin platforme dedicate, pentru a facilita evaluarea și a reduce timpul de răspuns.

Internship-urile Roweb se întorc în format fizic

„În anii de pandemie ne-am adaptat rapid și am mutat activitatea de practică în online, un succes real în care am demonstrat că putem fi foarte flexibili, oferind aceleași lucruri și la distanță. Totuși, interacțiunea directă nu poate fi substituită cu nimic, iar în programare, mai ales, cea mai eficientă modalitate de învățare rămâne, în continuare, implicarea în proiecte reale și integrarea în echipă. Suntem încântați să anunțăm, așadar, reîntoarcerea la formatul fizic al programelor”, a adăugat Gabriel Roșu.

Potrivit reprezentanților companiei, revenirea la formatul fizic va aduce ca beneficii studenților participanți la program accesul mai rapid și mai eficient nu doar la resursele de învățare, ci și la un proces de learn-by-practice grație proximității imediate a mentorilor, având posibilitatea de a comunica în orice moment cu ei.

De asemenea, vor fi aproape de echipele de developeri, observând activitățile lor de zi cu zi, împărtășind experiențe și având o imagine de ansamblu asupra traseului pe care îl pot obține în viitoarea lor carieră în IT, fapt ce poate reprezenta o sursă de motivație. Mai mult, începând cu anul acesta, toți participanții la internship vor fi implicați în proiecte și echipe reale, având contact și cu clienții.

Ce înseamnă să fii software developer – preview de carieră pentru studenți

#JobShadowDay reprezintă un alt proiect în care este implicată compania Roweb, realizat în colaborare cu facultățile de profil, care se adresează studenților ce vor să observe mediul de lucru al unei companie IT și să afle direct de la programatori care sunt provocările și avantajele unui software developer.

În cadrul acestuia, compania își propune de fiecare dată crearea unui mediu cât mai informal, prietenos, pentru a elimina barierele de vârstă și experiența, cu scopul de a stimula studenții să adreseze cât mai multe întrebări edificatoare pentru ei. Până în prezent, evenimentul a fost desfășurat doar în cadrul sediului din Craiova, urmând o activitate similară în luna mai, în Pitești. Totodată, Roweb ia în calcul să organizeze constant astfel de evenimente, la fiecare dintre cele trei sedii, în București, Pitești și Craiova.