Două dintre proiectele aflate în implementare la Aeroportul Internațional Craiova avansează în ritm rapid

0
470
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, a fost astăzi în vizită pe șantierele deschise lângă aeroport, acolo unde se lucrează atât la pregătirea terenului pentru construirea noului terminal, cât și la amenajarea drumului perimetral al obiectivului. Pe terenul pe care se va ridica cel de-al doilea terminal al Aeroportului Internațional Craiova se lucrează la defrișarea vegetației și la îndepărtarea moluzului rezultat din demolări. Odată finalizate aceste operațiuni, construcția va putea fi demarată. Finanțarea pentru  proiectul de extindere și modernizare se va realiza cu fonduri europene obținute prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare de aproximativ 97 milioane de euro.
“Simultan, drumul tehnologic perimetral prinde formă. În plus, se lucrează și la amenajarea gardului perimetral al aeroportului. Aceste lucrări se realizează în cadrul proiectului de securizare completă indoor și outdoor a Aeroportului Internațional Craiova, proiect ce presupune și realizarea unui sistem de iluminat al drumului, a unui sistem de detecție și control de acces pe tot perimetrul, a unei remize pentru echipa de intervenție rapidă, dar și achiziționarea de echipamente și sisteme de control de securitate pentru pasageri, bagaje și mărfuri. Valoarea totală a acestei investiții se ridică la peste 15 milioane de euro și este asigurată din fonduri europene”, a precizat şeful administraţiei judeţene, pe pagina sa de Facebook.