Ştiinţa joacă azi turul semifinalei Cupei României, cu Sepsi

0
699

Universitatea Craiova, deţinătoarea trofeului, dispută în seara aceasta, de la ora 19.30, turul semifinalei Cupei României, în deplasare, cu Sepsi OSK. Partida va fi arbitrată de Radu Petrescu, din Bucureşti, cel care a condus, acum 10 zile, derby-ul dintre Ştiinţa şi CFR Cluj, pe “Ion Oblemenco”. În acest sezon, Universitatea Craiova şi Sepsi au remizat în Bănie, 1-1, iar în retur gazdele s-au impus, acum trei luni, cu 3-1. Se duelează două formaţii în mare formă: Ştiinţa are 10 victorii în ultimele 11 meciuri oficiale, iar Sepsi a câştigat 6 din ultimele 7 partide jucate în play-out.

În prima manşă a celeilalte semifinale, FC Voluntari a învins acasă, cu 2-0, pe FC Argeş, goluri marcate de moldovenii Raţă şi Armaş.

Laurenţiu Reghecampf: 

“Nu contează faptul că am câştigat trei meciuri la rând, mai avem partide importante în faţă. Jucăm în campionat, dar nu suntem angrenaţi în lupta pentru titlu, pentru că prima şansă o au echipele din faţa noastră. Obiectivul nostru este să ne apropiem cât mai mult de locul 2. Cupa României este obiectivul nostru, despre care am vorbit de foarte mult timp, după meciul cu CFR Cluj, când i-am eliminat, în primul tur. De atunci am precizat că ne dorim foarte mult să câştigăm acest trofeu. Sunt două meciuri foarte importante, la finalul cărora o echipă se va califica în finala Cupei României. Mi-aş dori foarte mult ca jucătorii să conştientizeze că este foarte important acest trofeu pentru noi. Trebuie să încercăm să continuăm jocurile bune din ultimele săptămâni. Cu siguranţă nu va fi un meci uşor, va fi şi presiunea publicului, meciul din campionat pe care l-am pierdut la ei trebuie să fie o lecţie pentru noi. Îmi aduc aminte că am început meciul şi am primit gol în secunda 20, după care am avut o repriză bună, iar a doua repriză am jucat foarte slab şi am pierdut meciul cu 3-1. Este un meci deschis, trebuie să fim foarte atenţi, pentru că nu va fi deloc uşor. Avem ceva probleme, Mateiu, care ne-a lipsit la ultima partidă, vom vedea în funcţie de antrenament, sper să-i am pe toţi jucătorii la dispoziţie. Nu are nicio relevanţă moralul pe care-l avem după ultimele meciuri, fiindcă sunt două competiţii diferite, este vorba de un trofeu special, s-au întâmplat foarte multe surprize, fiecare echipă are şansa ei, aşa că trebuie să tratăm meciul foarte serios. Eu i-am pregătit foarte bine pe jucători şi sper ca răspunsul lor să fie pe măsură şi să tranşeze meciul de mâine seară” a spus Reghecampf.

Bogdan Vătăjelu:  

„Ne aşteaptă o partidă grea cu cei de la Sepsi, echipă care este în formă, care are un antrenor pe care-l ştim, care practică un joc ofensiv, de altfel, toate echipele pregătite de Bergodi au jucat un fotbal bun. Ne dorim să ne continuăm pasa bună pe care o traversăm, să o prelungim până la finalul sezonului. Atmosfera este foarte bună, ca şi moral suntem la capacitate maximă, am avut două luni foarte bune, este uşor să gestionăm faza aceasta bună prin care trecem, chiar dacă poată să apară la un moment dat şi o problemă, fiindcă am ajuns la o maturitate fotbalistică, una care să ne permită să ne concentrăm la următorul meci şi să fim din ce în ce mai buni. Am avut un meci greu cu cei de la Sepsi în campionat anul acesta, poate fi vorba şi de o revanşă pe care ne-o dorim. Eu cred că este vorba doar de atitudine, din punctul meu de vedere, pentru că asta a făcut diferenţa în ceea ce am arătat noi în ultimele meciuri. Atitudinea a făcut diferenţa în parcursul nostru recent şi contează dacă o vom avea la fiecare meci, fiindcă ştim că avem şi calitate, am arătat-o. Dacă suntem cu atitudinea potrivită pentru fiecare meci, nu cred că avem probleme, doar noi ne putem crea probleme. Îi aşteptăm pe fani şi la Sf. Gheorghe, aşa cum au fost şi la Constanţa, ne sunt alături mereu, ei ne pot ajuta să trecem prin momentele mai puţin bune pe care le putem traversa într-un meci, fiindcă sunt perioade de 10-15 minute în care nu ne iese nimic”.

Cristiano Bergodi, antrenor Sepsi:  

„Trebuie să jucăm bine, să facem un meci frumos, dar în acelaşi timp să nu riscăm nimic. Ne dorim să facem un meci bun, ca de obicei la noi acasă şi să câştigăm prima manşă, dar ţinând cont că există şi returul, la ei. Întâlnim o echipă pe val, care joacă bine, a dat multe goluri, a luat puţine. Cunosc echipa Craiovei, am antrenat acolo şi cred că acum este în cel mai bun moment al ei. Forţa Universităţii este colectivul, nu are minusuri multe, este o echipă care joacă fotbal, care verticalizează, ca ştie să joace şi pe benzi, cu jucători tehnici şi de viteză, la mijloc au fotbalişti buni la intercepţie, dar şi buni să construiască acţiuni din spate, se şi apără bine. Acum două, trei luni era diferit ce se întâmpla acolo, acum s-au reglat lucrurile şi pe faza de apărare şi deci este o echipă greu de bătut. Sunt două meciuri, jucăm prima repriză la noi, a doua repriză la ei şi vom face totul pentru a ajunge în finală. Cel mai important este primul meci. E bine să ai un ciclu săptămânal pentru a pregăti un astfel de meci important, dar ambele echipe suntem în aceeaşi situaţie, trebuie să ne concentrăm mai mult pe recuperarea jucătorilor, pentru că meciul cu UTA ne-a consumat, dar golul marcat pe final ne-a dat un surplus de energie, pentru a lupta în acest război, fiindcă ne aşteaptă un meci greu. Ca de obicei, eu sunt încrezător, este o competiţie frumoasă, am ajuns în această fază şi trebuie să facem un ultim efort pentru a juca finala. Publicul este foarte important pentru noi şi sper să ne sprijine contra Craiovei, trebuie să ne facem şi noi partea noastră de susţinere, pentru că în retur ne va aştepta o atmosferă fierbinte, cu 25.000 de oameni în tribune”.