Astăzi ştim mai multe decât ieri, când în Franţa, care deţine momentan preşedinţia Consiliului UE, una din ţările de referinţă ale continentului, a avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale. Potrivit tuturor anticipărilor, în baza sondajelor de opinie, de regulă credibile în Hexagon, pentru turul doi, programat la 24 aprilie a.c., calificaţi nu puteau fi decât Emmanuel Macron, actualul preşedinte, şi Marine Le Pen, ca şi în 2017. De altfel, în acest an, toate barometrele de opinie n-au sugerat altceva decât această finală. Numai că de data aceasta, lucrurile arată puţin diferit şi candidata „Reuniunii Naţionale”, plecată de la 16% (12 martie a.c.) a câştigat procente importante prin deplasările în teritoriu, în timp ce Emmanuel Macron (LREM), intrat târziu în campanie, cu un singur miting electoral, ţinut la Nanterre, în cea mai mare sală acoperită din Europa „La Defanse Arena” (35.000 locuri), a refuzat orice participare la confruntările cu ceilalţi contracandidaţi, organizate de canalul France 2. În plus, bilanţul său, tuşat covârşitor de maniera contestată de gestionare a protestelor „vestelor galbene”, apoi a pandemiei de Covid-19, situaţia economică a ţării, nu este unul… mobilizator. Nici în plan extern, în pofida stăruinţelor, Macron n-a fost actorul politic aşteptat. Alegerile locale au fost un avertisment. În programul său electoral, economia cu o turnură suveranistă este prevăzută a se întoarce la statul providenţial, evadând din liberalismul clasic. Cu un electorat popular, extrem de volatil, la rândul său, Marine Le Pen este dezavantajată de faptul că n-a deţinut vreo demnitate publică, pentru 50% dintre francezi este antipatică, şi, în acelaşi timp, reprezentând ceea ce francezii numesc extrema-dreaptă nu face priză nici la electoratul republican al lui Valerie Pecresse şi nici cel al lui Jean Luc Melenchon (Franţa Nesupusă) şi poate doar cel al lui Eric Zemmour (intrarea acestuia în campanie a dat o lovitură Marinei Le Pen) deşi încadrările ideologice sunt mai puţin importante ca în alte dăţi. O temă de dezbatere cu abordări nuanţate, nu realmente diferite, care nu va putea fi evitată în confruntările televizate –obligatorii- premergătoare turului doi va fi de bună seamă războiul din Ucraina, Marine Le Pen, prin legăturile sale ce nu pot fi dezminţite cu Vladimir Putin părând vulnerabilă. Marine Le Pen a stăruit inspirat, în campania electorală pe creşterea puterii de cumpărare. A fost o carte bine jucată. O menţiune: pentru Emmanuel Macron, prin diligenţele sale stăruitoare, războiul din Ucraina părea un avantaj. N-a fost. Din nefericire. O confruntare, aşadar, între progresişti şi suveranişti este de acum deschisă. Sondajele optimiste îl dau câştigător în turul 2 pe Emmanuel Macron (51,5%) faţă de 48,5% cât ar putea obţine contracandidata sa. Interesant este faptul că nu puţine voci, din tabăra Macron, de odinioară nu exclud o posibilă victorie finală a Marinei Le Pen. Şi în cotidianul „Le Parisien” fostul prim-ministru Edouard Philippe confirmă acest lucru, luând în calcul şi dinamica pozitivă, în sondajele recente, a Marinei Le Pen. Să aşteptăm, aşadar, marile lor confruntări televizate, dar Marine Le Pen va juca „la rupere”. Două partide tradiţionale, PS şi LR, stânga şi dreapta, au ieşit varză din acest scrutin, la capătul unei campanii insesizabile şi volatile, cum scrie presa franceză.
