Nominalizări pentru Gala Elevului Reprezentant, până pe 14 aprilie

0
462
Nominalizările pentru elevii, profesorii, părinții, grupurile de inițiativă sau comunitățile locale care, prin acţiunile lor, au contribuit la dezvoltarea climatului educaţional la nivel local, județean sau chiar național, țin până la data de 14 aprilie 2022, pentru Gala Elevului Reprezentant,
FOTO:CNE
potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Evenimentul este organizat de Consiliul Național al Elevilor și are la bază conceptul intitulat „Back to school – Rebuilding education”.

Nominalizările pot fi înregistrate accesând website-ul special creat pentru Gala elevului .

  • Evenimentul se va desfășura în data de 3 iunie 2022.

Categoriile în cadrul cărora se pot face nominalizări sunt: „Elev implicat în comunitate”, „Profesor de 10″, „Părinte – agent al schimbării” „Comunități locale prietene ale educației” şi „Inițiative de succes în educație”

În comunicat se arată că „prin intermediul Galei Elevului Reprezentant, Consiliul Naţional al Elevilor va pune în valoare eforturile actorilor din educație care, zi de zi, luptă pentru a implementa schimbări de impact în comunitățile din care fac parte și pentru a transforma climatul educațional într-unul prietenos, adaptat nevoilor elevilor”.

„Chiar dacă, la nivel național, reformele se lasă de multe ori așteptate, la nivelul fiecărei comunități există persoane care, zi de zi, luptă pentru a duce schimbări de impact în comunitatea din care fac parte. Dacă și tu cunoști inițiative care trebuie să se facă auzite și care pot reprezenta exemple de bune practici, nu ezita să ni le prezinți! Completează formularele de nominalizare din cadrul Galei Elevului Reprezentant!”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor.