Mondial 2022 (Baraj): Italia crede, dar nu-i va fi uşor!

0
455

Niciodată Italia n-a ratat două ediţii consecutive de Campionat Mondial la fotbal, dar are o misiune dificilă acum, în calificarea pentru Mondialul din Qatar, după ce nu s-a calificat nici la Mondialul din Rusia (0-1 şi 0-0 cu Suedia, la baraj). O premieră după 1958. Campioana Europei en-titre, după finala pe Wembley, în faţa Angliei la 11 iulie 2021 (1-1, 3-2 d.l.p.), „squadra azurra” a avut un ghinion teribil, în grupă, cu Elveţia (0-0, 1-1), cu două penalty-uri ratate de Jorginho, şi o neverosimilă remiză (1-1 cu Bulgaria). Astă-seară la Palermo în faţa a 30.000 spectatori, campioana lumii în 1982 şi 2006, întâlneşte modesta formaţie a Macedoniei de Nord, în primul baraj, arbitru fiind desemnat francezul Clement Turpin. Roberto Mancini, care avusese 37 de meciuri de invincibilitate, de-a lungul a 3 ani, e cu spatele la zid: în caz de victorie va întâlni, în meci crucial, învingătoarea partidei dintre Turcia şi Portugalia, care se dispută astă-seară. Cu nici o echipă calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor (doar Jorginho de la Chelsea este prezent) fotbalul italian are din nou mari probleme şi o anchetă a cotidianului Gazetta dello Sport, publicată marţi, arată că cele 20 de cluburi din Serie A însumează o datorie de 3,3 miliarde euro. În pofida pandemiei de Covid-19 masa salarială a crescut de la 1,6 la 2 miliarde euro. Pe cine contează Roberto Mancini? În primul rând pe grupul său consacrat: Bonucci, Chiellini, Immobile, Belotti, Veratti, Insigne, Jorginho, Florenzi, Bernadeschi, Gianluigi Donnarumma. În absenţa lui Federico Chiesa (accidentat pentru multă vreme) a fost chemat atacantul lui Cagliari, Joao Pedro (30 ani) născut în Brazilia, cum este şi cazul lui Luis Felipe (25 ani), apărătorul lui Lazio. Macedonenii nu-l vor avea pe mijlocaşul lui AC Napoli, Eljif Elmas, autorul golului decisiv în partida cu Germania, din cauza suspendării. Într-o altă partidă programată astă-seară la Porto, pe Do Dragao, se întâlnesc Portugalia şi Turcia, partidă încredinţată germanului D. Siebert. Şi lusitanii au ceva probleme prin absenţele lui Ruben Diaz, Pepe, Cancelo, Renato Sanchez şi Ruben Neves.