Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj va publica documentele tehnice ale cadastrului pentru cele peste 4.600 de proprietăți din comuna Dioști. Începând de miercuri, 23 martie, proprietarii imobilelor din această unitate administrativ – teritorială (UAT) vor avea la dispoziție 60 de zile calendaristice pentru a depune cereri de rectificare a documentelor tehnice cadastrale. Lucrările de cadastru general se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară și sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.
Astăzi, 22 martie, directorul OCPI Dolj, Alin Victor DUMITRESCU, Șeful Biroului Înregistrare Sistematică, Ana Maria PITĂROIU, primarul localității Dioști, Dumitru ILIESCU și reprezentanții prestatorului lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, au participat la un eveniment de informare a cetățenilor din comună.
Rezultatele lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor din comuna Dioști vor fi afișate începând de miercuri, 23 martie la sediul Căminului Cultural din satul Dioști, comuna Dioști, dar și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Proprietarii celor 4.694 de imobile, care însumează 3.073 de hectare, vor putea solicita rectificarea documentelor, în termen de 60 de zile calendaristice.
„În comuna Dioști, lucrările de cadastru general au început în anul 2020, fiind a șaptea comună cadastrată din bani europeni, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Așa cum a obișnuit de la demararea PNCCF, OCPI Dolj continuă să performeze la înregistrarea gratuită a imobilelor în evidențele de cadastru și carte funciară cu peste 328.384 de imobile înregistrate gratuit până acum.
În total, 31 de comune din județul Dolj sunt incluse pe lista celor 660 de UAT-uri din mediul rural, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile prin POR. OCPI Dolj asigură implicarea totală pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor acestui program. În plus, în acest an, ANCPI derulează a opta finanțare în cadrul PNCCF prin care 75 de UAT–uri eligibile din județul nostru deja au încheiat contractele de finanțare cu OCPI Dolj”, a precizat directorul OCPI Dolj Alin Victor DUMITRESCU.
În prezent, din totalul de 111 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Dolj, au fost cadastrate în proporție de sută la sută șase UAT-uri (Drănic, Mischii, Goicea, Coțofenii din Dos, Brădești, Pielești), iar în alte 103 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.