Craioveanca Oana Alexandra Popescu, membru al Cabinetului Președintelui Parlamentului European

0
1869

    Oana Alexandra Popescu face parte din generația open minded”. Ea nu doar că a reușit să aibă un job bun la Bruxelles, dar a reușit să convingă Executivul Uniunii Europene că este un tânăr cu viziuni europene, bine conturate. Născută la Craiova pe 1 aprilie 1989, copilul cu numărul 2000 după cum scria ziarul Înaintela acea vreme, Oana este unul dintre membrii Cabinetului Președintelui Parlamentului European, iar activitatea ei este apreciată de mai mulți ani la Bruxelles. Cu foarte multă muncă a ajuns aici, iar lucrul acesta nu-l mărturisește doar ea ci și cei cu care Oana a colaborat. Dar cum a ajuns tânăra craioveancă în Cabinetul maltezei Roberta Metsola, președinte Parlamentului European, un politician perfecționist, pretențios atunci când vine vorba de activitatea parlamentară cu standarde și cu multe rigori, dar cu o deschidere deosebită față de tinerii din Parlament ?!

Oana Alexandra ne povestește că era la liceu, când în România s-au organizat pentru prima oară alegeri europarlamentare și când a și votat. Tânăra este absolventă a Colegiului Național “Frații Buzești” din Craiova, Secția Științe Sociale și aici a aflat primele noțiuni despre Uniunea Europeană. A fascinat-o și i-a deschis o perspectivă.  “Cei patru ani de liceu au fost primii pași din parcursul meu academic și profesional. Primii pași cu care mi-am descoperit drumul, în care am început proiecte de viată, în care am învățat disciplina și mi-am testat performanța”, sunt amintirile Oanei legate de anii de liceu.

După absolvire liceului a mers la București și a optat pentru Școala Națională de Studii Politice și Administrative ( SNSPA ). “Mi-am ales Sociologia ca materie de examen și am intrat cu nota 10. Aici am descoperit o materie care mi-a plăcut foarte mult, “Introducere în studii europene” și mi-am dat seama că asta vreau să fac. Și drumul s-a conturat, clar, in direcția politicilor europene, cu oprire  Erasmus la Paris, student străin în Franța, o perioada în care a trebuit să asimilez o noua lume a educației şi să mă integrez în efervescenta multiculturală a unor mentalități necunoscute. Experiența pariziană. Nu doar relevanța în formarea, cât în transformare mea într-un cetățean european”, a explicat Oana .

“Sunt un reprezentant tipic al generației Erasmus

Experiența Erasmus i-a creionat drumul și cariera. A avut ocazia să cunoască și să analizeze în detaliu una din țările fondatoare a Uniunii Europene, Franța, dar, totodată, a putut să facă și comparația cu România. “Sunt un reprezentant tipic al generației Erasmus, o generație socializată într-un mediu european intercultural. Cunoscând cultura locală, învățând o nouă limbă, contactând oameni din diferite lumi, multiculturalismul și multilingvismul  ajung sa-ti devina natural familiare. Interesul pentru chestiunile internaționale, afacerile europene și domeniul politicii de cooperare și dezvoltare este perfect normal pentru un student care urmează studiile universitare de profil, mai cu seama într-o țară străină. Așadar, dată fiind și atracția pentru orașul Strasbourg ca loc în care se protejează drepturile omului, următorul pas logic a  fost “le Carrefour de l ‘Europe” pentru a continua studiile și pentru a căuta un stagiu; încă un pas pentru vocația mea europeană”, a mai spus craioveanca Oana Alexandra Popescu.

De la stagiar la asistent parlamentar acreditat

Și atunci când îți dorești ceva cu adevărat, ți se și îndeplinește.  “Pe grupul nostru al studenților români de la Strasbourg a fost postat un eveniment ce urma să se desfășoare în Parlamentul European, organizat de grupul PPE, era în preajma sărbătorilor de iarnă și am fost foarte hotărâtă să particip. După ce s-a terminat recepția l-am întrebat pe domnul Marinescu dacă are nevoie de un stagiar la Strasbourg. Spre norocul meu, chiar avea nevoie de cineva care să îl asiste în timpul sesiunilor plenare. La început am lucrat cu dumnealui la Strasbourg, unde era prezent 4 zile pe luna pentru ședințele plenare, după care am fost stagiara full-time in al doilea semestru din Master 2 când a trebuit să vin zilnic în Parlament, pentru că este o diferență între ceea ce învățăm și ceea ce se întâmplă cu adevărat în Parlamentul European”, a mărturisit tânăra stagiară. După aproape un an și jumătate de stagiu la cabinetul europarlamentarului Marian Jean Marinescu, Oana se mută la Bruxelles, dar de data aceasta în calitate de asistent parlamentar acreditat al deputatului European.

Asistenţii, o piesă cheie în funcţionarea politică a Uniunii Europene

Munca asistenţilor parlamentari este esenţială, deoarece, ei sunt legătura permanentă dintre Parlament şi deputat, şi chiar între cetăţeni şi deputat. Ei sunt indispensabili nu numai pentru şefii lor, dar şi pentru activitatea zilnică a Parlamentului European; asistenţii sunt, de fapt, o piesă cheie în funcţionarea politică a Uniunii Europene. Nu există zi tipică pentru un asistent. Sarcinile lor pot varia între secretariat, consultanţă politică, redactarea de comunicate de presă, şi reprezentarea deputatului în reuniuni. În fiecare zi apar provocări noi. Ce calități trebuie să aibă un asistent ?! “Trebuie să fie pasionat de ceea ce face, să fie disponibil. Să știe să-și organizeze bine timpul şi să dea dovadă de rezilienţă. Să aibă capacitatea de a înțelege bine textele legislative, care de cele mai multe ori sunt foarte abstracte, astfel incat să poată să le integreze și să le editeze în funcţie de context şi public. Trebuie să fie mereu în alertă, pentru că oricand poate apărea ceva. Cum este de exemplu acest război. Trebuie să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Să gestioneze agenda si emailul deputatului, să răspundă la telefonul care nu se mai opreşte din sunat şi cel mai important să citească ziarele şi să filtreze corect informațiile. Trebuie să cunoască cel puțin două limbi străine, dar în principiu engleză, întrucât este limba de lucru cel mai des utilizata în instituțiile Uniunii, de asemenea textul propunerilor de la Comisia Europeană este publicat mai întâi în limba engleză”, ne-a explicat Oana.

Roberta Metsola : cel mai reprezentativ om politic al momentului de la Bruxelles

Și povestea româncei noastre de la Bruxelles continuă…În 2014, la finalul mandatului, aplică pentru un post în secretariatul Grupului PPE din cadrul Parlamentului European. Aplică și obține postul și lucrează 7 ani cu aceeași seriozitate și perseverență în una din cele mai active comisii parlamentare din Parlament – Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. Aici are oportunitatea să cunoască pe cei mai influenți oameni politici ai momentului. Fiind o persoană serioasă și profesionistă reușește să se afirme și să fie apreciată chiar de către Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, care o cooptează în echipa sa. Oana Alexandra spune că politicianul maltez o inspiră foarte mult, fiind una din cele mai ambițioase persoane pe care le-a cunoscut. “Este foarte activă, muncește foarte mult și nu este doar un politician de succes, ci și o familistă exemplu, fiind mama a patru băieței. Poate să fie considerată cel mai reprezentativ om politic al momentului de la Bruxelles. Este o perfecționistă, mereu în slujba cetățenilor europeni”, așa a descris-o pe Roberta Metsola, președinte PE.

  În PE toată lumea este îngrijorată de ceea ce se întâmplă în Ucraina

Despre Războiul din Ucraina, Oana Alexandra spune că în Parlamentul European toată lumea este îngrijorată, că există o preocupare majoră în legătură cu viitorul Uniunii Europene, după acest război, iar despre România, în ultima perioadă s-a vorbit foarte frumos, din perspectiva ajutorării refugiaților ucrainieni. Dar nu numai, românii sunt apreciați la Bruxelles, ei sunt văzuți ca oameni serioși și competenți, Ce spune Oana, acum, când a ajuns să lucreze pentru unul dintre cei mai influenți oameni politici, ca o concluzie ?!

                    “Este dificil să fii conștient de transformările prin care treci deoarece, ca om, le trăiești amestecate.  Emoțiile, stresul si eforturile pentru tezele semestriale nu sunt cu nimic diferite de cele născute din participarea la o negociere politică sau pregătirea unui reuniuni cu impact important la nivel european. In liceu am învățat primele lecții de viată. Viată mi-a arătat ca lecțiile trebuie bine învățate, pentru ca drumul sa fie mai ușor de străbătut”