Percheziţii de amploare , în ţară, organizate de DIICOT

0
422

În ziua de 09.03.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au coordonat efectuarea de către structurile de combatere a criminalității organizate din cadrul tuturor brigăzilor de combatere a criminalității organizate a 26 de percheziții domiciliare și punerea în aplicare a 51 mandate de aducere. Activitățile au fost desfășurate în baza a 5 ordine europene de anchetă emise de autoritățile judiciare din Belgia, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și spălare a banilor.
Activitatea a făcut parte din cadrul unei acțiuni operative, desfășurate simultan pe teritoriul a 7 state europene și privește cercetările ce se efectuează în 3 cauze penale instrumentate de autoritățile judiciare din Belgia, cu un prejudiciu estimat de 400.000 de euro.

În fapt, autorităţile judiciare din Belgia vizează o activitate infracțională constând în fraude cu carduri de alimentare cu carburant începută în anul 2018 și continuată până în luna martie 2022. Suspecții, de origine română, foloseau ca mod de operare, diverse tehnici de skimming, cum ar fi montarea de dispozitive pe pompele de carburant din stațiile PECO, pentru a obține datele electronice conținute pe banda magnetică a cardurilor originale de combustibil și a codurilor PIN ale acestora. Cu datele electronice obținute clonau acele carduri, deținând astfel carduri de combustibil false care le permiteau să cumpere combustibil în mod fraudulos. Menționăm că, potrivit normelor belgiene, toate camioanele care circulă pe drumurile publice sunt obligate se fie dotate la bord cu un On Board Unit (OBU), care este întotdeauna pornit și care facturează doar kilometri parcurși pe drumurile cu plată. Cardurile de combustibil false au fost folosite pentru a încărca bani pe dispozitivul belgian de raportare a taxelor rutiere. Ulterior, folosind dispozitivul de raportare a taxei rutiere (OBU), suma încărcată pe dispozitiv, dar necheltuită efectiv cu taxa de drum, era rambursată în conturile bancare aflate sub controlul persoanelor implicate în activitatea infracțională. Perchezițiile domiciliare au fost efectuate de către B.C.C.O. Cluj-Napoca (9), B.C.C.O. Bacău (6), B.C.C.O. Timișoara (2), B.C.C.O. Oradea (2), B.C.C.O. Iași (2), B.C.C.O. Pitești (2), B.C.C.O. București (2) și B.C.C.O. Craiova (1). În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate 2 portofele fizice de moneda virtuală, 26 telefoane mobile, 27 unități de stocare, 7 laptopuri,1 tabletă, 21 OBU (On Board Unit), 52 de carduri din plastic prevăzute cu bandă magnetică,un card alb fără bandă magnetică, 76 carduri bancare, 30 grame substanță vegetală de culoare brun maronie susceptibilă de a fi canabis, 4 pistoale din care unul cu bile din plastic (airsoft) și trei cu bile de cauciuc, precum și sumele de 134.100 lei, 12.420 euro, 100 dolari canadieni și 2.100 lire sterline. Persoanele față de care au fost emise mandate de aducere vor fi conduse la sediul unităților de poliție în vederea audierii și continuării cercetărilor.
În cadrul acțiunii au fost puse în aplicare 7 mandate europene de arestare (dintre cele 8 mandate europene transmise în vederea punerii în executare). De asemenea, a fost emis și pus în aplicare un ordin european de indisponibilizare prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor a 21 de persoane fizice și juridice, precum și asupra a 90 de conturi bancare, până la concurența sumei reprezentând prejudiciul cauzat. Acţiunea a beneficiat de sprijinul EUROJUST. Activitățile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, din cadrul structurilor de investigații criminale, criminalistică, intervenție rapidă și jandarmi. La activitățile desfășurate de către B.C.C.O. Bacău și B.C.C.O. Cluj au asistat și ofițeri de poliție din Belgia.