Flori din partea elevilor Liceului “Voltaire” pentru publicul feminin craiovean

0
479

        Aşa cum ne-au obişnuit deja, elevii Liceului ”Voltaire” au oferit ieri, în centrul Craiovei, tuturor  doamnelor și domnișoarelor care au trecut prin zonă flori şi zâmbete. Ei au reluat de fapt tradiția ultimilor ani în care au bucurat publicul feminin craiovean, celebrând împreună venirea primăverii.

În viziunea lor, fiecare clipă reprezintă un nou început, fiecare zi ar trebui transformată într-o primăvară.Gestul tinerilor a sensibilizat trecătorii şi nu numai.

   “Viața parcă dobândește o nouă dimensiune primăvara. Cu atât mai mult pentru adolescenți.Modul în care natura renaște ne însuflețește și pe noi cu o nouă dorință și o nouă speranță pentru dragoste, renaștere prin iubire și frumusețe. Primăvara este un anotimp al bucuriei, o explozie de viață, culori, sunete care ne învăluie cu farmecul lor inefabil. Este imposibil să nu te lași cucerit de spiritul încântător al acestei perioade, de mirosul inconfundabil al unei flori de primăvară, de albastrul intens al cerului, de verdele crud și cu miros de proaspăt sau de vântul primavaratic.

Primăvara este momentul potrivit pentru a începe ceva nou, pentru a împlini un vis ! Animați de acest gând nobil, elevii de la Voltaire au dorit să împărtășească, cu siguranță, celor prezenți în piață, spiritul lor pozitiv, creativ și sensibil. Așa cum florile știu să iubească și, ori de câte ori le punem împreună, indiferent de specii, nu se resping, așa să fim și noi oamenii, să învățăm să ne iubim, să învățăm să ne apreciem, să învățăm să ne acceptăm așa cum suntem și să nu uităm că fiecare om are valoarea lui”, a povestit prof.dr Loredana Popi, directorul Liceului Voltaire, mentorul acestor tineri minunaţi.