Lansarea volumului „Clarobscur”, autor Irina – Maria Broscaru

0
949
Biblioteca Județeană organizează luni, 7 martie 2022, ora  17.00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Clarobscur”, autor Irina – Maria Broscaru.
Irina – Maria Broscaru s-a născut  pe data de 08 februarie 2008, în Craiova și este elevă în clasa a  VII-a la Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu” din Craiova.
Autoarea, după cum însăși mărturisește, și-a descoperit talentul literar încă de la o vârstă fragedă.
„Primele scrieri literare au avut loc în clasa a IV-a, având ca temă universul școlii.  Recunoașterea originalității s-a concretizat în aprecierea lucrărilor de către corpul profesoral. Trecerea de la copilărie la adolescență a determinat trăiri înlăuntrul meu pe care nu le puteam transmite foarte ușor vorbind și toate astea m-au determinat să-mi exprim trăirile, scriind.
Ironia pasiunii se află ascunsă, undeva, printre scrierile mele neclare. Niciodată nu m-a atras înșiruirea ficțională a cuvintelor pe foaie, căutând sensuri ale acestora. Le admiram, dar nu mă vedeam scriind, punându-mi sufletul pe tavă unor necunoscuți, care pot să mi-l răstălmăcească și să-i găsească ipoteze ale povestirilor mele. Asta, până când m-am lovit de tot ce citisem până atunci. Iar acel moment a fost începutul sfârșitului perioadei mele de naivitate. S-a marcat momentul maturizării. Simțeam adolescența cum îmi clocotește în vene și cum îmi amețește mintea. Era totul viu. Toți oamenii aceia de-a pururea îndrăgostiți, vorbele lor îmi răsunau, mi se conturau. Începeam să le înțeleg sensul. / Toate păreau veșnice, hazlii. Gesturi și suferințe copilărești, care s-au transformat în concluzii zdruncinate, copleșiri și lacrimi, pe care le vedeam curgând inocent. Toate privirile aruncate se transformau în speranțe, pe care cu toporul le tăia, fără să-mi dea nimeni de veste, că mă voi clătina și voi cădea în gol. Poate că asta m-a determinat să-mi înșiruiesc gândurile bolnave. Toate câte veți citi, sunt propriile mele speranțe și dorințe, pe care le vedeam posibile. Toate stările și durerile resimțite, au construit nuvela.”
                                                                                            Irina – Maria Broscaru
La lansarea volumului vor lua cuvântul invitații:
-Conf.univ.dr. Anamaria Magdalena Preda, decan Facultatea de Litere,
-Prof.univ.dr. Cecilia Mihaela Popescu, prodecan Facultatea de Litere,
-Lect.univ.dr. Johana Holt
-Conf.univ.dr. Anca Păunescu,
-Lect.univ.dr. Mihaela Chirițescu,
-Lect.univ.dr. Silviu Gongonea,
-Lect.univ.dr. Gabriel Nedelea,
-Insp. Anca Pricină,
-Prof. Mihaela Stoica.