S-a supărat pe poliţişti și l-au oprit “mascaţii”

0
733

În cursul acestei zile, lângă un echipaj de poliţie, format din poliţişti ai Biroului Rutier Craiova, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Calea Bucureşti, din localitate, a oprit un conducător auto care le-a adresat injurii poliţiştilor şi care a fugit de la faţa locului. A fost nevoie de intervenţia “mascaţilor”, pentru a-l opri pe delincvent.

S-a procedat la urmărirea autoturismului şi, întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul poliţiştilor, după aproximativ 1,5 km acesta a fost blocat. După oprire, conducătorul auto, a refuzat să coopereze cu poliţiştii şi a blocat portierele autoturismului pe interior. La faţa locului s-au deplasat luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Dolj, care au efectuat extragerea conducătorului auto din autoturism. În urma legitimării s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 47 de ani, din comuna Iancu Jianu, judeţul Olt. Acesta a fost condus la sediul unităţii de poliţie unde a fost testat cu aparatul etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru adresare de injurii precum şi pentru neoprirea la semnalul poliţiştilor, fiindu-i reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.