Detectarea radarelor ar putea fi interzisă şi ar putea fi posibil şofatul fără permis

0
360

Guvernul ar putea interzice dispozitivele de detectare a aparatelor radar, ar putea permite şoferilor să conducă vehicule şi fără permis, pe anumite drumuri, la ore speciale şi cu însoţitor, ar putea creşte taxele pentru proprietarii de mai multe maşini şi condiţiona obţinerea permisului auto de învăţământul minim obligatoriu. Toate aceste măsuri au fost incluse în proiectul Strategiei naţionale pentru siguranţă rutieră 2011-2020. Documentul relevă că Executivul va evalua posibilitatea introducerii dreptului de a conduce anumite vehicule, în intervale orare speciale şi doar pe unele drumuri publice, anterior obţinerii, pentru prima dată, a permisului de conducere. Procedura va fi permisă după ce şoferul va fi supus unui proces de instruire şi testare şi va impune prezenţa unui însoţitor cu experienţă, care va răspunde juridic solidar cu şoferul pentru corectitudinea cu care este condus autovehiculul. În paralel, va fi introdus şi „permisul provizoriu de conducere”, premergător obţinerii permisului auto şi valabil numai pe teritoriul României, cu anumite restricţii pentru şofer.

Se va interzice folosirea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar, ca măsură împotriva „agresivităţii rutiere”, se va introduce obligativitatea permisului de conducere pentru mopede, se va reduce durata de valabilitate a permisului auto de la anumite vârste şi se va interzice accesul pe drumurile publice a vehiculelor de tip ATV, cu excepţia drumurilor comunale. În acelaşi timp, va fi introdusă posibilitatea plăţii pe loc a amenzii, pe bază de chitanţă eliberată de agentul de poliţie şi cu eliminarea prescrierii proceselor verbale.

Totodată, va fi introdus „tichetul de contravenţie”, anexat permisului de conducere şi care va evidenţia amenzile plătite. Lipsa acestui tichet va însemna că şoferul nu a achitat amenda şi va atrage după sine suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule până la plata sumei respective, conform sursei citate.

Pentru „creşterea gradului de intransigenţă” a legii în cazul vehiculelor care circulă cu viteză mai mare decât cea legală, vor fi majorate gradual, în funcţie de cuantumul vitezei, atât durata de suspendare a permisului, cât şi cuantumul amenzii, iar şoferii care vor să beneficieze de reducerea duratei de suspendare a permisului vor putea opta pentru programe de reabilitare comportamentală/consiliere psihologică, pentru cursuri de conducere defensivă/preventivă sau pentru efectuarea, în spitale, a unui „stagiu de asistare a victimelor accidentelor rutiere”.

Procedura de examinare pentru acordarea permisului de conducere va fi modificată, în sensul unei evaluări „mai ample”, inclusiv medico-psihologice, a abilităţilor de conducere, nu doar cu verificarea cunoaşterii legislaţiei şi a abilităţii de a efectua anumite manevre în trafic.