Opoziţia va semna Tratatul de guvernanţă fiscală

0
327
Victor Ponta

USL este de acord ca România să semneze şi să ratifice Tratatul de guvernanţă fiscală, urmând ca parlamentarii opoziţiei să participe la procedurile parlamentare în acest sens, a declarat, luni, preşedintele PSD, Victor Ponta. „Decizia USL, cum am anunţat din decembrie, la consultările de la Cotroceni, nu s-a schimbat. Suntem de acord – e necesar ca România să nu rămână în afara ţărilor europene – să semnăm şi, ulterior, să ratifică tratatul”, a spus Ponta. El a precizat, însă, că nu este necesar ca opoziţia să semneze un protocol cu actuala putere pe această temă. „Ce nu e necesar – şi nu va fi cazul – e să semnăm o hârtie cu cei de la putere. Nu ne-au consultat când au scris hârtia, am văzut la televizor numele noastre puse pe un document pe care nu îl cunoaştem şi în legătură cu care nu am fost consultaţi. Tratatul e între România şi celelalte ţări UE, nu între coaliţia de la guvernare şi opoziţie”, a spus Ponta. Potrivit acestuia, USL cere o dezbatere publică privind consecinţele semnării acestui Tratat, iar liderii opoziţiei se aşteaptă ca Tratatul să fie parafat de premierul în funcţie, Mihai Răzvan Ungureanu, şi nu de către preşedintele Traian Băsescu.