PSD susține toate măsurile care vor genera o temperare și o scădere a prețurilor la energie pentru a nu izbucni o criză socială la nivelul propulației și companiilor locale

0
755

Intervenţia senatorului de Dolj, Mihail Genoiu, în Parlament:

Atât noi, parlamentarii social-democrați, cât și colegii noștri, miniștri de la PSD din Guvernul actual, suntem pe deplin conștienți de urgența implementării unor măsuri corecte și eficiente pentru combaterea scumpirilor excesive ale energiei. Populația și producătorii români trebuie să fie susținuți pentru că altfel vom avea o criză socială de proporții și nu trebuie să lăsăm oamenii să sufere din cauza situației de pe piața energiei, care se adaugă peste pandemie și creșterea prețurilor la alimente și combusibili.

PSD sprijină orice decizie care va aduce o diminuare a poverii facturilor, indiferent că e vorba de reducerea TVA, de eliminarea certificatelor verzi, de plafonare, compensare sau reglementare. Vital este ca oamenii și companiile să poată face față, să-și poată achita facturile, iar pentru economia românească să fie păstrate locurile de muncă și competitivitatea în raport cu piețele externe.

Ministrul liberal al Energiei are obligația să vină urgent cu un plan adecvat de măsuri și să răspundă astfel solicitării imperative a premierului și a tuturor cetățenilor și antreprenorilor care pur și simplu nu mai pot suporta creșterea foarte mare a prețurilor.

PSD a venit la guvernare pentru a contribui la rezolvarea crizelor, nu pentru a se certa cu partenerii de coaliție, de aceea noi am propus la nivel legislativ și executiv o serie de măsuri și reglementări, dar e decizia prim-ministrului să le aprobe. Este un principiu esențial care impune firesc respectarea ierarhiei și mecanismului decizional din guvern. Prin urmare PSD nu vrea și nu se va substitui ministrului Energiei, care prin fișa postului, este obligat să vină cu soluțiile necesare. Pe de altă parte PSD a pregătit un întreg set de măsuri, pe care, evident, le susține în interiorul coaliției și insistă pentru promovarea lor, mai ales în condițiile în care Ministrul Energiei nu a prezentat până acum nicio măsură, deși a fost somat chiar de către premier.

Din perspectiva PSD liberalizarea este adevărata cauză a dezastrului actual, cu facturi năprasnice care împing oamenii la disperare și în sărăcie și aduc companiile în pragul falimentului și în situația de a genera valuri de șomeri. Din punctul de vedere al PSD,soluția de bun simț este revenirea la situația de dinaintea liberalizării, respectiv reglementarea, pe termen limitat.

Altfel, dacă nu se acționează asupra cauzei fundamentale, respectiv prețul scăpat de sub control al energiei, inflația nu va fi stăvilită, toate celelalte prețuri vor continua să crească, populația și economia vor suferi tot mai mult.

Reglementarea ar trebui să se aplice până la momentul în care noi capacități de producție vor intra în funcțiune, astfel încât România să nu mai aibă deficit de energie pe termen lung. În acest sens PSD deja a inițiat un proiect care ajustează cadrul legal, pornit chiar de la grupul PSD din Senat, astfel încât hidrocentrale realizate în proporție de peste 90% să fie finalizate urgent, după ani de zile în care lucrările au fost blocate din motive de mediu.

Pe termen imediat orice soluție care produce efecte reale și ușurează semnificativ povara facturilor este binevenită, evident cu condiția să se poată aplica și să nu producă, în perspectivă, un rău mai mare decât beneficiile posibile.