Noul accelerator liniar al Secției de Radioterapie Oncologică a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență

0
561
Noul accelerator liniar al Secției de Radioterapie Oncologică a ajuns, vineri dimineață, la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Este vorba de un aparat de ultimă generație, unul dintre cele mai performante din lume, care va mări capacitatea de tratare a pacienților oncologici din toată regiunea. “Întreg echipamentul cântărește aproape 16 tone, de aceea a fost nevoie de două tiruri pentru a fi transportat. În următoarea perioadă, aparatul o sa fie asamblat și pregătit pentru punerea în funcțiune. În acest timp, se vor face lucrările de reparații necesare spațiilor destinate cabinetelor medicale din clădirea Secției de Radioterapie. Fondurile necesare acestor intervenții au fost deja alocate de Consiliul Județean Dolj”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.