Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, măsuri de siguranţă la “Final Four” al Cupei României la baschet masculin

0
393

Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj, în cooperare cu Poliția Locală Craiova, I.P.J. Dolj și I.S.U. Dolj, va asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor prezenți la competițiile sportive din cadrul turneului Final Four al Cupei României la baschet masculin, ce se vor disputa marți, 15 februarie a.c., la Sala Polivalentă din Craiova . Pentru următoarea fază, finala, vor fi luate alte măsuri, care vor fi făcute cunoscute.

Astfel, programul arată în felul următor: ora 17.00: meciul de baschet masculin dintre echipele CSU Voluntari – UBT Cluj-Napoca; ora 20.00: meciul de baschet masculin dintre echipele SCM U Craiova – CSM Galați. “Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj va asigura măsurile de ordine publică în zona apropiată şi imediată a Sălii Polivalente, pe traseele de afluire şi defluire ale spectatorilor și va acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Recomandăm suporterilor să respecte măsurile sanitare în vigoare, să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică şi să se delimiteze de orice formă de violenţă care ar conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice sau manifestări violente”, se arată în comunicatul de presă emis de IJJ Dolj.