Stoican: “Vrem să batem Craiova, deşi ar fi o surpriză”

0
425

Antrenorul lui Dinamo, Flavius Stoican, a prefaţat derby-ul cu Universitatea Craiova, programat joi, de la ora 19.55, pe arena din Ştefan cel Mare. Stoican spune că ar fi o surpriză să se impună echipa sa în duelul cu Ştiinţa, dar este convins că acest lucru este posibil şi în acelaşi timp crede că poate salva “câinii roşii” de la retrogradare.

„Dacă vom reuşi să câştigăm cu Craiova, va fi o surpriză pentru toată lumea. Încercăm să facem acest lucru, chiar dacă starea de spirit nu este la cotele pe care eu mi le doresc, important este să nu cedăm. Întâlnim o echipă bună, care se bate la primele locuri, dar nu trebuie să dezarmăm. Sunt convins că această echipă nu va retrograda. Merg pe dorinţa lor de a reuşi. Ştiu că au potenţial, ştiu că timpul este inamicul nostru, dar cred în dorinţa lor de a salva această echipă de la retrogradare. Sunt suspendaţi Patriche şi Ivanovski, îmi puneam mari speranţe în Azankpo, dar din discuţiile cu doctorul este incert, Tomozei este accidentat, mă bucur că revin Răuţă şi Matei, gândul meu este la cum vom alinia un 11 aşa cum ne dorim să facem faţă celor de la Craiova. Plus o problemă a lui Gabi Torje, căruia i-a decedat tatăl. Vrem să câştigăm toate meciurile, pentru că diferenţa de valoare dintre echipe nu este atât de mare. Diferenţele sunt făcut de momentele delicate din timpul meciurilor, de deciziile din acea fracţiune de secundă, dacă marcăm sau dacă greşim şi marchează adversarul. Nu mi-am făcut un calcul privind punctajul, dar  vrem să scoatem puncte, începând cu Craiova, chiar dacă va fi o surpriză dacă noi vom reuşi lucrul acesta. Cred că vom reuşi pentru că văd dorinţa jucătorilor de a încerca, nu îi văd indolenţi, superficiali, sunt anumite faze din timpul meciului când lasă impresia asta, dar eu trebuie să le corectez. Vrem să schimbăm opinia oamenilor prin rezultate. Este cea mai grea provocare din cariera mea” a spus Stoican.