Inspectoratul Școlar a aprobat planul de școlarizare al unităților de învățământ pentru anul 2022-2023, în urma ultimei şedinţe a Consiliului de Administraţie al instituţiei. la o primă analiză, apar 25 de clase față de anul școlar în curs. Se observă şi o creștere a numărului de clase pentru învățământul profesional, la solicitarea agenților economici, trend crescător fiind şi pentru clasele de postliceală și pentru școlile de maiștri.
Conform planului de școlarizare pentru județul Dolj, aprobat în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar, la învăţământul liceal sunt prevăzute 583 de clase , dintre acestea 153 fiind de clase a IX-a pentru cuprinderea absolvenților de clasa a VIII-a, comparativ cu 128 de clase câte sunt acum. Potrivit reprezentanților Inspectoratulului Școlar Județean Dolj creșterea numărului de clase la liceu este bazată pe numărul de elevi existenți în prezent în clasa a VIII-a. Și se estimează că ar fi 4.858 de elevi în acest an școlar care vor merge la liceu, cu cel puțin 1.000 de elevi în plus față de anul școlar în curs. Liceele au propus18 clase în plus pentru specializările teoretice. Astfel, sunt prevăzute pentru admitetea în clasa a IX-a 83 de clase de învățământ teoretic față de 65 de clase cât sunt acum. Pentru învățământul tehnologic , propunerea este de 56 de clase a IX-a față de 49 de clase cât sunt în prezent .
Învăţământul profesional, în creştere
Se observă o cerere mai mare de clase de învățământ profesional , solicitanţii fiind agenţii economici . Astfel, au fost propuse 42 de clase de învățământ profesional pentru clasa a IX-a , față de 30 câte sunt în prezent. La învățământul tehnologic, liceele din Dolj au solicitat și 10 clase de învățământ seral pentru absolvenții de clasa a VIII-a din seriile anterioare , care nu au mai urmat studiile liceale. De asemenea, pentru elevii care au studiat la școlile profesionale și vor să continue studiile liceale au fost aprobate 23 de clase de seral clasa a XI-a. Pentru învățământul postliceal și de maiștri liceele solicită alte 50 de clase. Conform datelor Inspectoratului Școlar Județean Dolj, la nivelul județului a crescut numărul solicitărilor pentru acest tip de învățământ. Planul de școlarizare se menține însă în funcție de realizarea claselor.
Clasele pe filieră , organizate după noi norme
Începând din acest an școlar, la cls. a IX-a/a XI-a, studiul vocaţional se va realiza după noi norme. În funcție de filieră, clasele de liceu au între 24 și 28 de elevi maximum. Astfel, legea prevede ca pentru filiera tehnologică și pentru învățământul profesional, inclusiv dual, clasa să fie formată din maximum 24 de elevi. Pentru filiera teoretică sunt prevăzuți 26 de elevi, iar la filiera vocațională, profil sportiv, teologic, pedagogic, precum și la învățământul liceal de artă, maximum 24 de elevi. Totodată, pentru învățământ liceal la seral și frecvență redusă, pentru învățământul postliceal și școlile de maiștri , efectivele trebuie să fie formate din maximum 28 de elevi.