Rareori o ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă sau de vară a suscitat un aşa scăzut entuziasm, precum cele de la Beijing 2022. La pandemia de Covid-19, la care rigorile sanitare sunt desăvârşite, prezente şi la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, decalate cu un an, se adaugă absenţa zăpezii naturale, boicotul diplomatic, prin invocarea represiunii împotriva uigurilor, dispariţia jucătoarei de tenis Peng Shuai, absenţa publicului. Sloganul ales de organizatorii celei de a 24-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă „Simplu, sigur şi splendid” a fost reflectat de spectacolul impresionant, pe Stadionul Naţional „Cuibul de pasăre”, regizat de Zhani Yimou, cel care a semnat şi ceremoniile de deschidere şi închidere a Jocurilor Olimpice din 2008, condamnat în 2014 la o grea amendă pentru că avea trei copii, revenit ulterior în graţiile autorităţilor. Entuziasmul şi triumful Jocurilor Olimpice din 2008 a fost departe, dar atunci China revenea în forţă pe scena internaţională. Participă 2871 de sportivi din 91 de ţări. Un detaliu: după 14 ani, China organizează o nouă ediţie a Jocurilor Olimpice, Beijingul devenind singura metropolă gazdă a două evenimente majore. Printre prezenţele „de gală”, Vladimir Putin (Rusia), Andrzej Duda (Polonia), Alexandr Vucic (Serbia), Marele Duce Henric (Luxemburg), Roberto Fernandez (Argentina), Guilarmo Lasso (Ecuador), Prinţul Albert II (Monaco), Abdel Fatah al Sissi (Egipt), Mohamed bin Salmane (Arabia Saudită), Thomas Bach (CIO), Antonio Guterrez (ONU). India a refuzat să participe la nivel diplomatic, fiindcă –se spune- un militar chinez implicat în evenimentele de la frontiera sino-indiană a participat la ştafeta torţelor. Xi Jinping, preşedintele Chinei, utilizează scena olimpică pentru a demonstra apropierea sa de Rusia lui Vladimir Putin –invitat de onoare-, la un nivel „fără precedent”. Rusia şi China s-au proclamat apărătoarele unei „democraţii autentice”. O declaraţie comună privind relaţiile internaţionale care intră într-o nouă eră menţionează o abordare similară împotriva extinderii NATO, îngrijorarea la crearea asociaţiei AUKUS (SUA-Marea Britanie-Australia) ş.a.m.d.. Rusia şi-a reafirmat aderarea la principiul „o singură China” confirmând că Taiwanul este parte integrantă a Chinei. Liderul rus primit timp de 3 ore de omologul său chinez Xi Jinping, prima a unui lider străin de la debutul pandemiei, s-a arătat satisfăcut de stadiul actual al relaţiilor bilaterale. Ieri, revoluţionare şi rivale, astăzi Moscova şi Beijingul aliate, ce au ca prioritate conservarea regimurilor actuale. Numai că asimetriile economice încurcă toată povestea. În clasamentul pe medalii, după prima zi, Norvegia (2) conduce în clasament urmată de COR (Federaţia rusă)(1-2-1), Slovenia (1-0-1), China (1), Noua Zeelandă (1), Olanda (1), Suedia (1), Italia (0-2-0), Canada (0-1-1)