Al Ahly Cairo, în semifinalele Mondialului Cluburilor

0
489

Formaţia egipteană Al Ahly Cairo, campioana Africii, s-a calificat în semifinalele Mondialul Cluburilor, după ce a învins echipa mexicană Monterrey, campioana Americii de Nord, scor 1-0, la Abu Dhabi. Pentru egipteni, lipsiţi de jucători de bază, aflaţi la Cupa Africii, unde “faraonii” joacă azi finala, a marcat Mohamed Hany (53). În semifinale, Al Ahly se va duela marţi, cu formaţia braziliană Palmeiras, deţinătoarea Copei Libertadores.

Azi se joacă meciul dintre Al Hilal Riad, campioana Asiei, şi Al Jazira, reprezentanta gazdelor, campioana Emiratelor Arabe Unite. Câştigătoarea va evolua în semifinale contra lui Chelsea, deţinătoarea Champions League.