Banii UE, „pe mâna unor adevăraţi baroni ai fondurilor europene”

0
346
Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a trimis o scrisoare deschisă premierului Mihai Răzvan Ungureanu şi fostului prim-ministru, Emil Boc, referitoare la absorbţia fondurilor europene, propunând câteva măsuri, între care salarizare specială pentru cei are lucrează în domeniu, dar şi un pact politic. „Am luat act cu deosebită îngrijorare de anunţul conform căruia României îi vor fi suspendate, din nou, fonduri europene, de data aceasta în valoare de 3,5 miliarde de euro. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat acum pentru prima dată, atunci s-ar fi putut spune că situaţia este gravă. Din nefericire pentru România, situaţia este una de-a dreptul dramatică, întrucât este cel puţin a treia oară, în mai puţin de 12 luni, când primim un semnal de o asemenea gravitate din partea Comisiei Europene”, arată Ponta în scrisoarea către Ungureanu şi Boc, remisă, duminică, agenţiei Mediafax, de Biroul de presă al PSD. Liderul social-democrat arată că răspunsul autorităţilor a fost şi este, invariabil, acelaşi: să stăm liniştiţi, e o problemă punctuală care se rezolvă.

Însă Ponta arată că nici acum, după apeluri repetate ale Comisiei, legislaţia achiziţiilor publice nu este în concordanţă cu exigenţele UE, iar autorităţile de management sunt puternic politizate. „Sute de experţi, în care guvernul a investit sume importante pentru instruire, au părăsit sau au fost alungaţi din sistem, pentru a face loc numirilor politice. Miliardele de euro sunt pe mâna unor adevăraţi baroni ai fondurilor europene, de care nimeni nu ştie nimic altceva decât că au fost puşi de PDL. Nimeni nu se atinge de ei, deşi din cauza lor pierdem bani şi primim sancţiuni. Singurii care plătesc pentru toate acestea sunt românii, care, în loc să beneficieze de autostrăzi, primesc terenuri de fotbal în pantă, şi în loc să beneficieze de fonduri pentru proiecte, trebuie să plătească, din taxe şi impozite, amenzile României către UE”, susţine liderul PSD.

În final, liderul PSD propune, ca prime măsuri, dincolo de revenirea la „un sistem de salarizare specială” pentru cei care lucrează în sistem, „un Pact Strategic la nivel politic, care să prevadă ca obiectiv fundamental al României până în 2013 (dar şi pentru perioada 2014-2020) creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene”.