Şi-a bătut concubina şi aşteaptă verdictul

0
393

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Pleniţa, judeţul Dolj, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, pentru infracţiunea de încălcarea ordinului de protecţie provizoriu. El va fi prezentat instanţei de judecată, cu propuneri corespunzătoare.

Duminică, poliţiştii din Plenița au fost sesizati, prin apel telefonic , cu privire la existenţa unui conflict intrafamilial, în localitate. Cu ocazia verificărilor efectuate , s-a stabilit faptul că o tânără de 25 de ani ar fi fost agresată verbal şi ameninţată cu acte de violenţă de concubinul acesteia, un bărbat de 35 de ani, din aceeaşi localitate. „Pe numele bărbatului, poliţiştii au emis ordin de protecție provizoriu, acesta fiind obligat la păstrarea distanței de 150 metri faţă de tânără, întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. La data de 31 ianuarie, ora 01.41, poliţiştii au fost sesizaţi , printr-un nou apel de urgenţă SNUAU 112, de către tânără, cu privire la faptul că, la locuinţa sa, s-a prezentat concubinul său, încălcând obligaţiile emise prin ordinul de protecţie provizoriu. Cu această ocazie, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea prevederilor ordinului de protecţie provizoriu. În dimineaţa zilei de 31 ianuarie a.c., în jurul orelor 08:00, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, bărbatul nu respectă prevederile ordinului de protecţie provizoriu emis, acesta fiind găsit în locuinţa femeii”, arată IPJ Dolj. Luni, 31 ianuarie,  bărbatul a fost reţinut și va fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilesti cu propuneri corespunzătoare.