CAN: Incredibila confuzie la interpretarea imnurilor de stat, la partida Gambia – Mauritania

0
620

Ziua de ieri, la CAN, a avut două momente, absolut jenante, pentru imaginea actualei ediţii a competiţiei: mai întâi arbitrul partidei Mali – Tunisia (1-0), Janny Sikazwe (Zambia) a fluierat sfârşitul acesteia în minutele 85, apoi 89 şi 45 de secunde, fără a mai ţine seama de timpul adiţional datorat unui cartonaş roşu şi mai multor schimbări. Tunisienii au ratat un penalty prin Khazri. Meciul a fost reluat la 20 de minute după oprirea întâlnirii, dar tunisienii –paradoxal- nu s-au mai prezentat pe teren, deşi ei vociferaseră. Arbitrul Janny Sikazwe, invocând insolaţia, a fost înlocuit de arbitrul de rezervă. Dar momentul de vârf al zilei a fost cel al intonării imnurilor celor două ţări, Gambia şi Mauritania (1-0) când organizatorii (pe stadionul Limbe) n-au nimerit imnul Mauritaniei, şi jucătorii, în cele din urmă, au început partida, fără să-şi asculte propriul imn.