Ştiinţa joacă azi primul amical al anului, în Antalya

0
720

Aflată în stagiu de pregătire în Turcia până pe 20 ianuarie, Universitatea Craiova dispută astăzi, de la ora 16, ora României, primul meci amical al anului, întâlnind, pe terenul Gloria Sports Arena, formaţia maghiară FC Paksi, ocupanta locului 7 în prima ligă din Ungaria. Dacă Universitatea încheie azi prima săptămână de pregătire în Turcia, ungurii au ajuns abia aseară în Antalya, efectuând numai un antrenament de acomodare.

Paksi este considerată cea mai spectaculoasă echipă din campionatul vecin, având cele mai multe goluri marcate (42, cu 10 mai multe decât liderul Ferencvaros) şi totodată cele mai multe goluri încasate (36). Lotul lui Paksi este evaluat la 6,55 milioane de euro şi este format în majoritate din fotbalişti maghiari, cel mai bine cotat fiind mijlocaşul ofensiv Istvan Bognar, fiul antrenorului principal, Gyorgiy Bognar. De asemenea, vârful de atac Martin Adam are 18 goluri marcate în acest sezon, în toate competiţiile. Înfiinţată în 1952, Paksi are un singur trofeu câştigat în istorie, Cupa Ligii Ungariei, în 2011. Paks este un orăşel de 20.000 de locuitori, pe malul drept al Dunării, aflat la 100 de km de Budapesta.