De frică să nu le cadă balconul, au chemat pompierii

0
331

Pompierii craioveni au fost solicitaţi să intervină, ieri după-amiază, pentru curăţarea zăpezii căzute de pe acoperişul unui bloc din municipiu peste balcoane. Locatarii de la etajul patru al blocului C3 de pe strada “Parcului” din Craiova, din zona Casei Tineretului, au intrat în panică în momentul în care au început să apară crăpături la balcoanele exterioare. Speriaţi că acestea s-ar putea prăbuşi din cauza greutăţii zăpezii şi a gheţii, care căzuse de pe acoperişul imobilului, aceştia au sunat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj. “Un echipaj s-a deplasat la faţa locului şi a intervenit cu autoscara mecanică, fiind degajată toată zăpada acumulată pe balcoane. Din fericire, situaţia nu a fost atât de gravă, însă este important ca locatarii imobilelor să îşi cureţe cât mai repede zăpada acumulată pe acoperişuri pentru evitarea altor cazuri de acest gen”, ne-a declarat mr. Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.