ITM Dolj, acţiuni de control la comercianţii de materiale pirotehnice

0
618

Având în vedere că în perioada sărbătorilor de iarnă se înregistrează o creștere semnificativă a comerțului cu articole pirotehnice, precum și cazurile frecvente de vătămări corporale produse prin utilizarea articolelor pirotehnice de către copii sub vârsta de 18 ani înregistrate în anii anteriori, Inspecția Muncii desfășoară în perioada 06.12.2021-07.01.2022 Actiunea Națională de control pentru verificarea modului in care se respecta prevederile legale la comercializarea si depozitarea/păstrarea articolelor pirotehnice.    

La nivelul I.T.M. Dolj, până la 25 decembrie a.c., au fost eliberate/vizate 29 autorizaţii pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, din care 18 spații de comercializare a articolelor pirotehnice. Facem precizarea că în aceste spații se pot comercializa doar articole pirotehnice din categoria F1,T1 și P1 și doar persoanelor care au împlinit 18 ani.  În perioada 06.12.2021-31.12.2021,în urma verificarilor la patru din cele 15 unităţi care comercializează articole pirotehnice, inspectorii de muncă au identificat deficienţe referitoare la articole pirotehnice care nu aveau inscripţionate în limba romană categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor, fapt pentru care au dispus măsuri de remediere și au aplicat patru sancțiuni contravenționale din care o amenda în valoare de 1.000 lei.  “În luna decembrie 2021, inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Sănătate şi Securitate în Muncă inspectorii de muncă au efectuat 104 acțiuni de control la agenti economici din judetul Dolj, în urma cărora au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, din care 16 amenzi în valoare de 95.000 lei si 55 avertismente. Principalele deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: triaj epidemiologic defectuos; neluarea măsurilor de protecţie împotriva căderilor de la înălţime; neinstruirea din punct de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă; permiterea accesului in unităţile de comercializare a produselor nealimentare  a persoanelor fără certificat verde”, a precizat Cătălin Mohora, inspector -şef al ITM Dolj.