Situaţia la zi a pestei porcine africane, în Dolj

0
543

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor DOLJ informează cetatenii, proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, despre evolutia pestei porcine africane în județul Dolj . Astfel la data de 23.12.2021, pe raza județului Dolj , este declarat un focar activ de pesta porcina africana, la porci domestici in localitatea Dăbuleni .
De la începutul bolii din 2018 până în prezent , în judeţul Dolj au fost stinse 366 focare de PPA în 107 localitati ; au fost neutralizaţi, prin metoda alternativă de îngropare, 716 de porci morţi ; 4.235 porci ucişi în focare şi 5.175 porci ucişi preventiv în exploataţii non profesionale. în exploataţiile comerciale au fost ucişi de urgenţă 30.078 capete porci şi au murit 101 capete.
Boala a fost confirmată la 83 mistreţi  (43 morţi şi 40 vânaţi) , în fondurile cinegetice.
DSVSA DOLJ solicită sprijinul cetățenilor pentru respectarea următoarelor măsuri:
• pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor este respectarea condiţiilor de biosecuritate;
• nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă, în pădure sau în zonele agricole învecinate cu mediul silvatic;
• este recomandat ca pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu burete sau paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustic sau cu un biocid recomandat de un medic veterinar;
• creşteţi porcii doar în spaţii închise, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci din alte exploatații, cu porci mistreţi sau cu proprietari care deţin porci domestici;
• nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
• nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
• vânătorii şi responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunţe DSVSA Dolj despre orice situaţie în care au depistat porci mistreţi morţi, ori cu comportament modificat şi să transmită probele pentru diagnosticul de laborator.
“Facem precizarea că pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact dezastruos la nivel economic și social.
DSVSA Dolj va informa periodic cetatenii judetului, cu privire la evoluția bolii și a măsurilor care trebuie respectate pentru a limita efectele bolii și a preveni răspândirea virusului”, a precizat Costică Retea, director – adjunct al DSVSA Dolj , purtător de cuvânt ale instituţiei.