Caruselul, patinoarul şi atelierul lui moş Crăciun îi aşteaptă pe copii cu braţele deschise. Condiţia: să fi fost cuminţi în timpul anului.
Luna decembrie ne oferă tuturor pretextul de a fi copii şi de a ne umple sufletele cu căldură şi speranţă, atât de necesare la finalul lui 2021. Întreg centrul oraşului Craiova e luminat ca-n poveşti, cu brad împodobit, îngeraşi, reni şi ghirlande luminoase. E cadrul perfect pentru o sărbătoare de neuitat, ale cărei amintiri vor rămâne cu noi toată viaţa.
Marile vedete ale sărbătorii sunt copiii cuminţi, care au parte de nenumărate activităţi care să-i ţină ocupaţi şi să-i ajute să înveţe lucruri despre Crăciun. Majoritatea jocurilor destinate lor au loc în Piaţa William Shakespeare. Cei mici pot merge la Atelierul lui moş Crăciun, se pot da în carusel sau pot aluneca pe gheaţă în patinoarul deschis în Piaţa Mihai Viteazul.
Copiii, dar şi părinţii şi bunicii, se pot relaxa şi în zona Căsuţelor de Basm amplasate în centru, care îi aşteaptă cu bunătăţi: turtă dulce, mere caramelizate, vată de zahăr, cozonac şi ciocolată. Tot acolo există şi produse handmade şi tradiţionale, printre care globuri pictate, decoraţiuni de Crăciun, vase de lut, cutii de lemn, bijuterii şi cadouri unicat.
Întreg centrul oraşului Craiova e decorat spectaculos. Parcul Nicolae Romanescu şi Pieţele Fraţii Buzeşti, Mihai Viteazul şi William Shakespeare şi-au pus haine de sărbătoare şi impresionează copiii de toate vârstele.
În fiecare zi de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 18:00 şi 20:00, vor fi organizate spectacole în zona scenei din Piaţa Fraţii Buzeşti, dar şi în Piaţa Mihai Viteazul şi pe esplanada Teatrului Naţional Marin Sorescu.
Evenimentele din seria „Lumi Magice” vor ţine până după Anul Nou şi toată lumea este binevenită. Masca este obligatorie la toate activităţile în aer liber, însă accesul în zona scenei se face doar pe baza certificatului verde.