Fanii Ştiinţei pot asista numai la prima repriză a derby-ului cu FCSB

0
648

Fanii Universităţii Craiova pot asista la prima repriză a derby-ului cu FCSB, dacă sunt vaccinaţi sau au trecut recent prin boală, dacă au abonament sau îşi achiziţionează un bilet la preţul de 1 leu şi dacă se vor afla printre cei 10.000 de fani care vor avea acces pe stadion. Clubul din Bănie deschide porţile arenei “Ion Oblemenco”, însă noile măsuri luate de guvernanţi permit participarea la evenimente sportive numai până la ora 21. Meciul Universitatea Craiova – FCSB va începe la ora 20.15, accesul este permis în limita de 30 % din capacitatea arenei, iar cei care vin la stadion vor trebui să plece la pauză. Dacă lucrurile vor sta aşa cum au stat de cele mai multe ori în ultimul deceniul la derby-urile dintre Ştiinţa şi FCSB, respectiv cu avantaj net, pe teren şi pe tabelă, de partea roş-albaştrilor, poate că majoritatea fanilor chiar îşi vor dori să părăsească arena la jumătatea meciului, dar, în orice caz, deciziile luate de guvernanţi privind ora de acces pe stadioane sunt absurde şi trebuie modificate.

“Clubul Universitatea Craiova a pus în vânzare bilete pentru meciul cu FCSB, care se va desfăşura duminică, 28 noiembrie 2021, începând cu ora 20:15, pe stadionul Ion Oblemenco. Prețul unui bilet este de 1 RON și asigură accesul în stadion până la ora 21:00, urmând ca, după această oră, suporterii să părăsească arena conform prevederilor legale în vigoare. Biletele pot fi achiziționate atât online, pe platforma Eventim.ro, cât și de la punctele noastre de vânzare tradiționale, iar spectatorii care vor fi prezenţi trebuie să fie vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV 2, respectiv să se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV 2. Abonaţii pot intra la acest meci pe baza abonamentului deja achiziţionat. Porţile arenei Ion Oblemenco se vor deschide începând cu ora 18.15. Pe această cale, solicităm deţinătorilor de drepturi TV, posturilor de televiziune şi Ligii Profesioniste de Fotbal să conştientizeze ridicolul situaţiei şi să fie de acord cu devansarea orei de disputare a partidei astfel încât suporterii Universităţii Craiova să poată asista la acest derby fără a încălca normele legale. Totodată, facem un apel către Guvernul României să dea dovadă de înţelegere şi să modifice termenul limită până la care spectatorii pot participa la evenimentele sportive desfăşurate în aer liber, pentru ca fotbalul să nu fie, din nou, cea mai afectată activitate sportivă din România” este comunicatul Universităţii Craiova.