În cursul acestei dimineți, în jurul orei 07.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, structura Bechet, aflate în timpul executării unei misiuni specifice pe raza localității Dăbuleni, în zona canalului de irigații C-0, au depistat trei bărbați în timp ce pescuiau cu ajutorul unor plase de pescuit tip setcă. În acest caz, s-a întocmit dosar penal.
În speţa amintită, s-a procedat la legitimarea și identificarea celor trei persoane, constatând că se numesc A.A., de 45 ani, D.V., de 41 ani și A.R., de 23 ani, toți din localitatea Dăbuleni, iar în urma verificărilor efectuate au fost găsite trei plase tip setcă cu o lungime totală de 180 metri. De asemenea, la fața locului a fost găsită cantitatea de 20 kg. pește, din specia caras , care, ulterior, a fost predată unei societăți specializate pentru valorificare. Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deținerea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit și pescuit comercial fără a deține autorizație, fapte prevăzute şi pedepsite de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi au fost înaintate organelor competente pentru soluţionare.