Dolj: Se iau măsuri pentru prevenirea inundaţiilor

0
340

Autorităţile se gândesc deja la ceea ce va urma odată cu încălzirea vremii, un “amănunt” deloc lipsit de importanţă, având în vedere cantităţile uriaşe de zăpadă care tronează în întreg judeţul. Reprezentantul guvernului în teritoriu, Nicolae Giugea, a dispus, printr-un ordin de prefect, urmărirea cursurilor de apă, inspectarea digurilor de apărare şi, totodată, a atras atenţia primarilor să se pregătească pentru a întâmpina orice pericol de inundaţii. “Vom lua toate măsurile care se impun, vom discuta cu cei de la Apele Române, ne pregătim şi pentru astfel de situaţii. Deocamdată suntem în regulă, mai ales că atât debitul Jiului, cât şi al Dunării, este foarte scăzut, dar trebuie să fim pe poziţii, pentru că a căzut foarte multă zăpadă şi la noi şi la Gorj şi la Mehedinţi, dar vine şi din Germania şi Austria, pe tot bazinul Dunării. Oricum, cantitatea de zăpadă este foarte mare, depăşeşte cu mult zăpada căzută în Vrancea şi în Buzău, spre exemplu, la Almăj, are 120 de cm stratul de zăpadă, neviscolită, iar în împrejurimile Craiovei are 96 de cm”, a declarat, ieri, prefectul de Dolj, Nicolae Giugea. Reprezentanţii ANIF precizau, în urmă cu o săptămână, că staţiile de desecare din judeţ au fost puse deja sub tensiune şi sunt pregătite să preia o parte din bălţile care se vor forma pe câmp.