Proiectul “Școli cu scLipici” ajunge și în școli din Dolj

0
749

În acest an școlar, Fundația Noi Orizonturi susține, cu sprijinul PEPCO România, 105 școli din toată țara, în dezvoltarea capacității lor de a-și ajuta elevii cu cele mai mari provocări la citit-scris, în cadrul proiectului Școli cu scLipici. În județul Dolj, în proiect sunt incluse: Liceul Teoretic “Henri Coandă”, Școala Gimnazială Giubega și Liceul Teoretic Amărăștii de Jos.

Peste 350 de cadre didactice vor deschide „laboratoare de literație” care au rolul de a oferi elevilor diverse activități de dezvoltare accelerată a competențelor de literație timpurie, în afara lecțiilor, iar cadrelor didactice – un context de experimentare unde să testeze demersuri inovatoare, personalizate, de predare-învățare și de implicare de voluntari și resurse suplimentare din comunitate, în sprijinul copiilor.

Sprijinul oferit constă într-un pachet complet, de-a lungul anului școlar, care cuprinde:

  • cursuri pentru profesori de învățământ primar, adaptate pentru perioada de învățare online;
  • mentorat, kituri de cărți și rechizite pentru laboratoarele de literație din timpul anului școlar;
  • sprijin organizatoric, mentorat, finanțare pentru organizarea de școli de vară de câte 10 zile;
  • bibliotecă online, cu peste 100 de cărți, bancă de cuvinte, cărți citite și recomandări de activități de folosit la clasă.

Prin aceste intervenții, peste o mie de elevi din ciclul primar își vor îmbunătăți abilitățile de citit-scris până la sfârșitul anului școlar.