Handbalistele Craiovei au câştigat ultimul meci de acasă al anului

0
480

După trei eşecuri la rând, handbalistele de la SCM Craiova au simţit din nou gustul succesului, în Sala Polivalentă, după meciul cu nou-promovata Ştiinţa Bucureşti, terminat 26-21 (13-9).
Au jucat pentru SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenţ, Chetraru (portari), Ţicu 7 goluri, Loke 6, Bak 4, Zamfir 3, Cace 2, Şelaru 2, Tudorică 1, Ţăcălie 1, Cârstea, Adespii, Colac, Jipa.
Antrenorul Bogdan Burcea a declarat la final: “O partidă animată, cum anticipam, am întâlnit o echipă studenţească, imprevizibilă, cu elan, sunt bucuros că fetele au încheiat sănătoase acest meci. Prefer să jucăm mai puţin bine şi să câştigăm, altădată am pierdut când am jucat bine. Va fi un meci dificil la Cisnădie, cu o echipă care joacă în cupele europene, iar programarea este de înţeles, la două zile. Nu avem nimic de pierdut totuşi”
După 8 etape de campionat, SCM Craiova este pe locul 9, cu 11 puncte şi joacă marţi, la ora 18, în deplasare, cu Măgura Cisnădie, în ultima etapă a anului, Lige Florilor luând o pauză apoi pentru meciurile echipei naţionale şi Campionatul Mondial din Qatar, unde România este în grupă cu Norvegia, Kazahstan şi Iran.