În Dolj, 1.036 de elevi vor beneficia de bursa “Bani de liceu”

0
360
Peste 22 de mii de liceeni vor beneficia de bursa „Bani de liceu” în anul școlar 2021 – 2022, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, preluate de edupedu.ro. Fiecare elev beneficiar va primi 250 lei/lună pe întreaga durată a cursurilor, inclusiv pe durata pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție. Cei mai mulți elevi sunt din următoarele județe: Suceava, Iași, Vaslui, Botoșani, Dolj și Vrancea. Față de anul trecut, numărul elevilor care vor lua această bursă este cu aproape 6.000 mai mic.

Concret, în acest an școlar, 22.853 de liceeni beneficiază de bursa „Bani de liceu”. Sumele aferente lunilor septembrie și octombrie 2021 vor fi plătite cumulat până la sfârșitul lunii noiembrie 2021, conform site-ului Ministerului Educației. Conform Hotărârii de Guvern 712/2018, beneficiarii eligibili ai programului „Bani de liceu” sunt elevii aflați în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei. Sunt elegibili, de asemenea, elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit. Anul trecut, numărul elevilor care au luat bursa „Bani de liceu”, a fost de 28.588.