Accident rutier grav, în judeţul Olt, trei persoane din Dolj ajungând la spital

0
500

În această dimineaţă , în judeţul Olt a avut loc un accident rutier, în urma căruia patru persoane, trei din Dolj, au ajuns la spital. Patru persoane,  trei din județul Dolj, au ajuns la spital.

Potrivit IPJ Olt, în eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. Într-un autoturism se afla doar șoferul, respectiv un bărbat, în vârstă de 78 ani, din municipiul Câmpulung, județul Argeș, iar în celălalt se aflau trei persoane, respectiv șoferul, un bărbat în vârstă de 40 de ani, și 2 pasageri, o femeie, în vârstă de 33 de ani și un minor în vârstă de 4 ani, toți din comuna Daneți, județul Dolj. Cele patru persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Șoferul, în vârstă de 40 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celălalt conducător auto nu a putut fi testat, urmând a-i fi recoltate probe biologice de sânge, la unitatea spitalicească, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.