“Târgul cu antichităţi ţărăneşti – Amintiri din lada cu zestre”

0
771

Aproximativ 50 de colecţionari şi anticari sunt aşteptaţi la “Târgul cu antichităţi ţărăneşti – Amintiri din lada cu zestre”, care va avea loc în perioada 22 – 24 octombrie, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Vizitatorii pot admira şi cumpăra obiecte din lemn, ceramică, ţesături, împletituri, jucării, podoabe, icoane.Nu vor lipsi prăjiturile de casă, cozonacii, turta dulce, mierea de albine ori ierburile de leac şi nici tradiţionala ţuică. Publicul mai este invitat să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume, revista “Martor”.