La data de 02.10.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Mehedinți au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui număr de trei inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În fapt s-a reţinut, că în cursul anului 2021, unul dintre inculpaţi a achiziționat, prin intermediul unor site-uri de profil, semințe și materiale folosite pentru cultivarea unei culturi de cannabis, pe un teren de pe raza judeţului Mehedinţi, plantele fiind îngrijite împreună cu un alt inculpat.
La data de 02.10.2021, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Mehedinţi împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Mehedinți şi ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova au depistat pe cei trei inculpați, în timp ce recoltau plantele de cannabis, pe care le ambalau în saci și în folie de celofan, în scopul transportării acestora în municipiul Drobeta Turnu Severin. Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, la plantaţia de pomi fructiferi, aflată în extravilanul unui sat de pe raza judeţului Mehedinţi, au fost identificate şi ridicate 20 de plante de cannabis de aproximativ un metru înălțime, 16 plante de cannabis recoltate și ambalate în folie de plastic, precum și materiale folosite pentru ambalarea acestora. La data de 02.10.2021, Tribunalul Mehedinți a dispus faţă de un inculpat măsura arestării preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de ceilalţi doi inculpaţi măsura preventivă a arestului la domiciliu. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.