Contrabandă cu ţigări, la frontiera de nord a României

0
812

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au reținut un cetățean ucrainean pentru contrabandă și au confiscat 19.750 pachete cu țigări, marfă a cărei valoare se ridica la suma de peste 231.000 lei.

Ieri, 26 august a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 07.25, colegii noştri au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Șirlău, județul Satu Mare, mai multe persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul țării. Polițiștii de frontieră au acționat pentru oprirea acestora efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea au abandonat coletele și au fugit, dispersându-se în direcții diferite, moment în care au fost trase trei focuri de armă, în plan vertical, conform prevederilor legale. În urma acțiunii, s-a reușit reţinerea unui bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 28 de ani, iar la fața locului au fost descoperite cinci colete cu țigări, învelite în folie de culoare neagră. În cel mai scurt timp, au fost anunțate și autoritățile statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului, iar în continuare s-a luat măsura conducerii cetățeanului ucrainean împreună cu baxurile cu țigări la sediul instituției, pentru continuarea cercetărilor. La sediul sectorului, în urma inventarierii coletelor s-a constatat că acestea conțin 6.350 pachete țigări, cu timbru Duty-Free și Belarus, în valoare de aproximativ 74.300 lei. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de statÎn continuare, cetățeanul ucrainean a fost reținut pentru 24 de ore, în momentul de față fiind în arestul IPJ Satu Mare, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Totodată, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun. Tot, ieri, 26 august a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență. Astfel, în jurul orei 21.45, pe direcția localității Valea Vișeului, județul Maramureș, polițiștii de frontieră au observat patru persoane care transportau colete voluminoase de la frontiera de stat spre interiorul țării. Persoanele în cauză au fost somate să se oprească, însă acestea au abandonat baxurile si au fugit spre teritoriul ucrainean, aruncându-se în apa râului Tisa, pentru a se întoarce înot în Ucraina. În cel mai scurt timp, au fost anunțate și autoritățile statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului, iar în urma inventarierii coletelor s-a constatat că acestea conțin 7.500 pachete țigări, în valoare de 87.750 lei. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat. Și polițiștii de frontieră din cadrul SPF Brodina, județul Suceava, au descoperit abandonate, ieri, 26.08.2021, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, pe direcția localității Costileva, mai multe colete cu țigări. În urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că aceste conțin 5.900 pachete țigări, în valoare de 69.000 lei. Și în acest caz, au fost anunțate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, iar în continuare se fac cercetări pentru contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.