S-au întors pompierii doljeni prezenţi în lupta cu incendiile din Grecia

0
977

Astăzi, 18 august, la sediul Detaşamentului 2 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj, au fost prezenţi , în faţa mass – media , cei patru pompieri din structurile unităţii, care au participat, timp de zece zile, la stingerea incendiilor din insula Evia, localitatea Prokopia, din Grecia. Aceştia au făcut parte din cei 108 pompieri români care au făcut deplasarea în Elada, cu toţii întorcându-se sănătoşi. Ne-au povestit din experienţa trăită acolo, iar pentru faptele lor au fost şi recompenaţi, prin înaintarea în grad, mai devreme de termen.

Timp de zece zile, România a dislocat 108 pompieri în Grecia , pentru stingerea incendiilor izbucnite acolo. Din totalul celor prezenţi, patru au fost de la ISU Dolj. “A fost o onoare pentru noi, ca să participăm la aceste misiuni. Din Dolj, am avut un echipaj format din patru oameni, doi conducători auto şi doi specialişti pe comunicare – informatică, într-o auto specială dotată cu aparatură de ultimă generaţie. Toţi cei prezenţi în zonele de intervenţie au fost recompensaţi de Ministerul de Interne, prin avansarea în grad, iar la Dolj, de Ziua Pompierilor, pe 13 septembrie, le vom pregăti şi alte surprize. Dar, cel mai bine ar fi să vorbiţi cu cei care au fost acolo, fiidcă ei sunt eroii”, a precizat col. Bogdan Vlăduţoiu, inspector – şef al ISU Dolj.

Pompierii doljeni: “Am fost curajoşi”

Dintre cei patru prezenţi în Grecia, doar trei au fost prezenţi în faţa media, celălalt, trebuind să plece într-o misiune, chiar în minutele pregătite pentru conferinţa de presă. Primul care a vorbit a fost plt.adjt. şef  Marin Gheorghe, conducător auto pe autospeciala care a deplasat echipajul: “A fost o experienţă unică. Ne-a deplasat pe distanţă foarte mare, iar când am ajuns ne-am dat seama cu ce ne confruntăm. Era un relief diferit de ceea ce ştiam noi, iar fauna şi vegetaţia erau cu totul altele decât la noi. Era un infern. A fost o mobilizare totală, şi am conlucrat foarte bine cu elenii, care ne-au sprijinit permanent. Consideră că ne-am făcut datoria”. Unul dintre cei prezenţi în “focuri”, a fost şi plt. adjt.şef  Ionuţ Alin Pascu, care s-a ocupat de comunicaţii – informatică. “Pentru noi nu a fost vacanţă, că aşa s-a mai vehiculat, am fost la muncă. Partea noastră de comunicare a fost imperios necesară, cu atât mai mult cu cât eram într-o regiune muntoasă, iar tot timpul trebuia să luăm legătura cu colegii noştri, care interveneau, pentru a le pune la dispoziţie toate datele. Am fost foarte curajoşi, iar disciplina militară ne- a ajutat. Focurile se propagau cu repezeciune, mai alos din cauza vântului. Eram , practic, într-o depresiune, într-o căldare, dar ama vut noroc că lângă noi era un lac, de unde se putea alimenta cu apa necesară stingerii incendiilor”, a spus acesta. Mezinul echipei a fost  plt. Mihai Andrei , specialist tot de comunicaţii – informatică. Puţin emotiv în faţa mass – media, acesta ne-a declarat: “Activitatea s-a desfăşurat foarte bine, iar comunicarea cu cei implicaţi direct a fost foarte bună. Am văzut incendii foarte mari. Am avut şi sprijinul familiei, la fel ca şi colegii mei, care a fost puţin îngrijorată la început, dar şi-a dat seama că totul este în regulă. Ne-a înţeles foarte bine cu populaţia din zonă şi cu autorităţile elene”. Cel de-al IV-lea membru al echipajului a fost plt.adjt.şef Ionuţ Daniel Harand, conducător auto, care, astăzi, nu a mai putut vorbi cu ziariştii, dintr-o cauză obiectivă: a plecat într-o altă misiune.