Ziua Marinei Române va fi sărbătorită pe 15 august

0
871

Statul Major al Forţelor Navale organizează, în perioada 14-15 august, în oraşele Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea şi Bucureşti, o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române. Anul acesta, activităţile se vor desfăşura atât în mediul online, cât şi cu participarea publicului, cu respectarea măsurilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Ziua Marinei Române va fi sărbătorită pe 15 august în Portul Constanţa printr-o ceremonie desfăşurată între orele 10.00-11.00, în cadrul căreia va fi citit ordinul comun al miniştrilor Apărării naţionale, Transporturilor şi Administraţiei şi Internelor şi vor fi acordate drapelele de luptă Flotilei 56 Fregate “Contraamiral Horia Macellariu” şi Direcţiei Hidrografice Maritime. Potrivit unui comunicat de presă, ziua se va încheia cu retragerea cu torţe, la ora 20.30, pe traseul Cazino – Comandamentul Flotei – Piaţa Ovidiu, precum şi cu un spectacol de artificii organizat de Primăria Constanţa.

Săptămâna Spiritualităţii Marinăreşti începe luni, 9 august, şi va include expoziţii de pictură, fotografie cu tematică marină şi navomodele.

Vineri, 13 august, patru nave militare româneşti şi o navă militară turcească vor ocupa dispozitivul fix din faţa clădirii Comandamentului Flotei, de pe faleza din Constanţa. Acestea vor arbora pavilionul, geacul, marele pavoaz şi pavoazul electric în zilele de 14 şi 15 august.