Complexul sportiv care va fi construit pe actualul amplasament al Stadionului Tineretului din Craiova a fost inclus de Compania Națională de Investiții (CNI) pe lista sinteză a subprogramului dedicat acestui domeniu, la solicitarea Consiliului Județean (CJ) Dolj, potrivit președintelui instituției, Cosmin Vasile. Valoarea demersului, care prevede realizarea unei arene multifuncționale cu o capacitate de aproximativ 4.000 de locuri, la standarde care permit organizarea de competiții internaționale, a fost estimată la 20 de milioane de euro, CJ Dolj alocând, prin bugetul pentru anul în curs, fondurile necesare elaborării studiului de fezabilitate.
Pentru Craiova şi Dolj a venit o veste importantă: Complexul sportiv de pe stadionul “Tineretului” din Craiova va fi funcţional, în următorii ani. „O veste importantă a venit de la Compania Națională de Investiții. Stadionul “Tineretului” a fost inclus pe lista sinteză a obiectivelor care vor fi finanțate din bugetul CNI. “Răspunsul vine ca urmare a demersurilor inițiate de Consiliul Județean Dolj, pentru redarea Stadionului “Tineretului” circuitului sportiv. După consultarea cu Ministrul Tineretului și Sportului, ministrul Carol Eduard Novak, dar și după dezbaterea publică pe care am organizat-o la Craiova în această primăvară, am stabilit destinația pe care o va avea suprafața stadionului: arenă sportivă multifuncțională. Suntem încrezători că vom reuși să oferim lumii sportive un complex la standarde înalte, care să poată găzdui evenimente de rang internațional. În acest fel, vom finaliza o axă a sportului din Craiova, axă în care sunt incluse deja Stadionul «Ion Oblemenco», Stadionul de Atletism «Nicolae Mărășescu» și Sala Polivalentă“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Un complex sportiv la cele mai mari standarde
Investiția „Construire Complex Sportiv «Stadionul Tineretului» Craiova, Bulevardul “Știrbei Vodă”, nr. 9, municipiul Craiova“ a fost inclusă de către CNI pe Lista sinteză a subprogramului „Complexuri sportive“, aprobată prin ordinul ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 931/05.07.2021. Potrivit propunerii înaintate de Consiliul Județean Dolj, complexul va cuprinde un velodrom acoperit, o pistă pentru atletism și un teren multifuncțional pentru o serie întreagă de discipline sportive, precum handbal, baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, scrimă, luptă, judo, box, fotbal de sală, gimnastică și haltere, toate întrunind condițiile necesare pentru organizarea competițiilor naționale si internaționale. De asemenea, va fi amenajată o piață de acces pietonal, prevăzută cu spații verzi, vor fi create parcări subterane și supraterane, dar și zone de agrement cu piste pentru skateboarduri, role și biciclete. Investiția vizează un teren cu suprafața totală de 20.704 metri pătrați, intrat în proprietatea CJ Dolj în martie 2019, în timp ce suprafața desfășurată a construcțiilor care vor fi realizate va depăși 10.000 de metri pătrați.