Naţionala olimpică a României, gata de debut, la Tokyo

0
563

Fotbaliştii sunt primii sportivi din delegaţia României care intră în concurs la Olimpiada de la Tokyo. Cu o zi înaintea festivităţii de deschidere, naţionala condusă de Mirel Rădoi dispută meciul din grupă cu Honduras, joi, de la ora 14, ora României.

„Mai avem două posturi de clarificat pentru titularizare, în rest știm echipa. După rapoartele fizice pe care le avem, vom păstra principiile noastre de joc. Dar va trebui să alternăm momentele când facem presing și când ne retragem, pentru că e o temperatură diferită, o umiditate mult mai mare, iar jucătorii nu sunt la cel mai înalt nivel de pregătire, firește. Totuși, așa a fost și înainte de EURO U21 din 2019, am fost echipa cu cele mai puține zile de pregătire și cel mai mic coeficient UEFA și am devenit surpriza competiției. Sper să se întâmple la fel. După cele 10 partide disputate de Honduras pe care le-am analizat, pot spune că e o echipă care are automatisme foarte bune pentru dezvoltarea jocului în zonele 2 și 3, dacă o lași să paseze. În schimb, este o echipă care în momentul posesiei se deschide, așa că dacă reușim să recuperăm mingea foarte sus o putem prinde dezorganizată. Honduras are jucători foarte creativi de la mijloc în sus, dinamici. În ultima treime încearcă să creeze ocazii doar prin calitatea fotbaliștilor, fără automatisme și principii. Caută un-doi-uri sau șuturi, situații de unu contra unu pentru dribling. În plus, ce face Honduras și e important pentru orice echipă, termină foarte repede orice acțiune. E un lucru de învățat pentru că, dacă pierzi mingea și acțiunea nu e terminată, riști să fii prins de adversar. Coreea de Sud e favorită la locul 1 în această grupă pentru că au avut nevoie de mai puțin timp să se adapteze la fusul orar, cunosc particularitățile acestei zone unde jucăm, formează un lot foarte competitiv și puternic. Totodată, selecționerul lor este foarte bun. Celelalte 3 echipe cred că ne vom lupta pentru poziția secundă în grupă. Practic, cine câștigă în meciul Honduras-România are foarte mari șanse să termine pe locul 2 în grupă. Dar Noua Zeelandă poate fi marea surpriză, se cunosc foarte puține informații despre această echipă, în platforma de monitorizare video există doar două partide amicale disputate de ei, iar din acele partide doar un jucător e în lotul de aici”,a spus Mirel Rădoi.

România s-a calificat la Jocurile Olimpice după ce naţionala U21 a disputat semifinala Euro 2019. Selecţionata de fotbal a României revine la Jocurile Olimpice după o pauză de 57 de ani.