Ziua Franţei: La Paris se păstrează tradiţia spectacolului pirotehnic

0
707

Parada tradiţională de Ziua Naţională a Franţei se întoarce pe Champs Elysee după o pauză de un an din cauza pandemiei de Covid-19. Este o versiune redusă a paradei, cu participarea a circa 5.000 de militari, 71 de avioane, 25 de elicoptere, 221 de vehicule, şi doar 10.000 de persoane în tribune în loc de 25.000. În acest an spectacolul focurilor de artificii va fi mai modest din cauza variantei Delta a noului coronavirus extrem de contagioasă, dar şi din raţiuni ecologice, pentru evitarea poluării aerului. Dacă la Paris se păstrează tradiţia spectacolului pirotehnic, la Lille, Nancy, Brest, Nantes şi alte municipii, au fost anulate festivităţile prilejuite de ziua de 14 iulie pentru a se limita răspândirea virusului. Turnul Eiffel este iluminat în roşu, alb şi albastru şi deasupra lui artificiile vor lumina cerul capitalei franceze. Parada militară va dura două ore şi în cadrul ei un contingent al forţelor speciale europene –embrionul unei forţe europene, cuprinzând efective ce aparţin unui număr de 8 naţiuni (Franţa, Belgia, Estonia, Italia, Olanda, Cehia, Portugalia şi Suedia) va defila. Ziua Naţională a Franţei este şi pentru noi românii, parteneri strategici, un moment de bucurie. Relaţia exemplară prin vechimea ei, prin profunzimea şi diversitatea domeniior în care se manifestă, se concretizează într-o cooperare economică solidă. Franţa este primul partener în ceea ce priveşte cooperarea descentralizată (înfrăţiri de localităţi, relaţii de asociere şi parteneriate).